View Single Post
  #372  
Vechi 03.04.2013, 19:09:12
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă

Calea ce duce la Paște va fi de acum înainte marcată și organizată de semnul Crucii: e un „timp răstignit" care duce la Crucea lui Hristos.

„Preacinstita Cruce care sfințește vremea postului se vede acum căreia închinându-ne astăzi, să strigăm: Stăpâne Iubitorule de oameni, dă-ne cu ajutorul ei să trecem și cealaltă vreme a postului cu străpungere și să vedem și dătătoarele de viață Patimi, prin care ne-am izbăvit!" (Vinerea săptămânii a IV-a a Postului Mare, Utrenia, Sedealna a II-a).

După Nichifor Calist, ridicarea Crucii în mijlocul Postului Mare îl împarte în două părți egale făcându-1 comparabil cu un stadion în care cursa se efectuează printr-o mișcare de dus și întors (Ho diaulos, Nichifor Calist). Odată trecută „borna” Săptămânii a IV-a, restul parcursului e de acum ușor, cum se cântă în lunea Săptămânii a V-a:

„Trecând, credincioșilor, cu Dumnezeu de borna înfrânării, să alergăm tinerește și partea rămasă a sfântului stadion [al postului] și să purtăm cununa!"
(Utrenia, Oda 8, canon 2, troparul al II-lea).

La Marea Biserică din Constantinopol, Duminica înjumătățirii Postului era prilejul ultimului apel adresat catehumenilor să se înscrie pentru Botezul din Sâmbăta Mare. După această dată, angajarea în pregătirea directă în vederea inițierii creștine nu mai era posibilă. Iată textul acestei proclamații din Tipicul Marii Biserici:

„Îndemn iubirea voastră, frați iubiți ai lui Hristos, știind că învierea lui Hristos e aproape, dacă aveți pe cineva care trebuie să se apropie de Sfântul Botez, să-1 aduceți începând de mâine la sfânta noastră Biserică, pentru ca să primească pecetea lui Hristos, să fie pus deoparte și catehizat. Cei ce veți veni după această săptămână, să știți bine că, afară de o nevoie vădită, fără cercetare nu vom îngădui admiterea lor" (informații preluate din volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr).



„Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău” (Troparul la Înălțarea Sfintei Cruci). În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „Fiecare trebuie să-și ia crucea și cu ea să pornească pe urmele lui Hristos, pentru a se face tot mai asemenea Lui”.

„Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morții i-ai sculat și moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale și învierii”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote