[cristiboss56]

Iată o întrebare care apare pe buzele tuturor credincioşilor, întrebare la care au fost oferite diferite răspunsuri în funcție de perspectiva abordării acestui subiect. Cert este faptul că, Ortodoxia reprezintă mult mai mult decât poate fi cuprinsă în câteva cuvinte, concepte sau definiții, ceea ce îi conferă o prospețime și o viziune mereu înnoitoare. De aceea, mă voi referi mai jos doar la câteva aspecte menite să ne reamintească adevărata identitate a noastră, dar și la posibilitatea de a regăsi „casa” Ortodoxiei.
Știm că noţiunea de Ortodoxie înseamnă dreaptă credinţă sau dreaptă slăvire, închinare adevărată şi sobornicească, iar dacă ar fi să privim acest termen în context teologic, trebuie spus că Ortodoxia este cea care a păstrat şi păstrează în continuare, prin Tradiţia dinamică eclesială, adevărata învăţătură a Bisericii celei Una. Nu putem vorbi de identitatea învăţăturii de credinţă fără să ne raportăm la ortodoxia ei, și anume la dreapta sa formulare şi receptare în spaţiul eclesial, aşa cum au făcut-o sfinţii, adică cei care au mărturisit şi au transpus în viaţa lor personală dreapta existenţă şi dreapta credinţă în Biserica lui Hristos, pelerină în timp şi spaţiu, fără să fie constrânşi de receptarea ei rigidă sau de vreo anumită obligație, ci înţelegând-o și trăind-o într-un dinamism liber și identitar.
Ortodoxia nu propune un Hristos adaptat timpurilor
Ortodoxia înseamnă fidelitate faţă de învăţătura de credinţă revelată a Bisericii - unitatea doctrinară, cultică și morală, iar din acest punct de vedere a analiza Ortodoxia înseamnă a vorbi despre un inepuizabil şi veşnic mister, în sensul că ea este cea care vorbeşte şi mărturiseşte pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dacă ne raportăm la textele biblice, vom vedea că Ortodoxia este rezultatul iubirii Tatălui, arătată în Fiul Cel răstignit și înviat, prin Duhul Sfânt Cel dătător de viaţă (Ioan 3, 16), sau este scăldătoarea Vitezdei în care se vindecă şi cei care au, dar şi cei care nu au „om care să-i arunce în apă” (Ioan 5, 1-15). În această apă sfinţită de teologia, ortodoxia și doxologia credinţei, Ortodoxia conţine „adevărul care ne face liberi” (Ioan 8, 32) şi „dragostea care nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 8), ea fiind „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), iar cel care vrea să înainteze către Dumnezeu trebuie să meargă pe drumul Ortodoxiei, având drept călăuză Lumina lumii, adică pe Hristos (Ioan 8, 12).
Ortodoxia este şi reprezintă un mod de viaţă, şi anume viaţa în Hristos pe care o aflăm în ortodoxia şi teologia Bisericii, ele oferindu-ne ceea ce este necesar pentru a realiza condiţia de oameni credincioși. Toată practica liturgică a Ortodoxiei reprezintă o relaţie duhovnicească, în care Dumnezeu şi omul îşi vorbesc reciproc prin slujbele Bisericii, dialog prin care viaţa noastră este mereu prezentă şi vie în Hristos. Ortodoxia nu concepe și nu propune un Hristos adaptat timpurilor şi discuţiilor sondajelor sociologice, ci un Hristos actualizat prin prezenţa Duhului Sfânt în Sfintele Taine. Din această perspectivă, Ortodoxia, prin cultul său liturgic, oferă mărturie autentică despre modul cum trebuie exprimată trăirea religioasă şi cum trebuie să ne pregătim pentru întâlnirea cu Hristos - Izvorul vieţii, în cadrul cultului divin.
Ortodoxia este Biserica Mântuitorului, „Biserica Mea” (Matei 16, 18), spaţiul unde oamenii îşi pot regăsi dragostea faţă de Hristos prin mărturisirea în Învierea Sa din morţi. Ortodoxia este şi reprezintă sensul vieţii noastre în şi spre Hristos, ţelul vieţii umane, un alt mod de a fi, este „locaşul tuturor celor ce se veselesc” (Psalm 86, 6) sau „casa” în care ne revenim în fire. Astăzi, Ortodoxia este confruntată cu o societate în continuă schimbare și căutare de sens, în care intensitatea secularizării, pluralismul religios şi cultural, mişcarea ecumenică sau globalizarea reprezintă tot atâtea provocări pentru întreaga Ortodoxie, fapt pentru care misiunea imediată a Bisericii este să intre acolo unde suferinţa şi incertitudinea s-au instalat, acolo unde credincioşii resimt lipsa de identitate în Hristos şi unde viaţa comunităţii eclesiale se degradează sau se diluează.
„Ortodoxia este o provocare continuă”
Deși nu se poate cuprinde în succinte cuvinte semnificația Ortodoxiei, foarte elocventă este mărturia părintelui Timotheos Kilifis, care a realizat o scurtă, dar interesantă sinteză, cu privire la subiectul de faţă. În acest sens, referindu-se la cine şi ce este Ortodoxia, spunea: „Ortodoxia înseamnă revelaţie; este experienţa spirituală a Bisericii; este «dorinţa de nemurire»; este Divinitatea. Nemărginirea. Lumina necreată; este rodul comuniunii dintre natura «creată» (umană) şi cea «necreată» (divină). Este transfigurarea. Îndumnezeirea în Împărăţia lui Dumnezeu; este o provocare continuă pentru tot ce este creat, care poartă în sine moartea; este legătură şi comuniune; este adunarea păcătoşilor în Biserică. Ortodoxia nu «taie» capete. Ea iartă totdeauna şi transfigurează continuu; este devenirea continuă a persoanei umane, între finit şi veşnic; este împlinire a vieţii, care se exprimă prin adoraţie şi prin tainele Bisericii; prin asceză hristocentrică; prin monahism întru Hristos; prin arta bizantină activă - arhitectura, muzica, icoanele; prin trăsăturile şi datinile sfintelor tradiţii care exprimă un caracter înălţător. Adică iubire, adevăr, libertate, democraţie”.
Mesajul permanent al Ortodoxiei este unul singur, şi anume acela al căutării și regăsirii identității noastre creștine în „casa” Bisericii, unde locuiesc iubirea şi adevărul lui Hristos.