<<Editura Bizantină, la care au apărut de-a lungul anilor mai multe cărţi scrise de părintele Sofian Boghiu, ne surprinde acum cu un volum de texte cu totul inedite – scrisori ale părintelui către ucenicii săi. Intitulat „Parintele Sofian, duhovnicul”, purtând sugestiv subtitlul - „bătrânul cel frumos”, volumul cuprinde scrisori care văd pentru prima oară lumina tiparului şi care ne dezvăluie o latură a stareţului de la Antim altminteri inaccesibilă. Despre cum s-a ajuns la publicarea acestora şi despre importanţa genului epistolar pentru biserică am discutat cu părintele Constantin Coman, cel care îngrijeşte din punct de vedere teologic ediţiile Editurii Bizantine.>>

<<A scris mult, deşi a fost un om ocupat: pictor, stareţ, duhovnic.
A scris mult, pentru că îşi asuma foarte responsabil relaţiile. Era un om care răspundea imediat la o urare sau la o scrisoare sau la o întrebare. Ne-am bucurat şi am fost pur şi simplu depăşiţi în aşteptările noastre descoperind în corespondenţa dânsului scrisori de la un puşcăriaş, scrisori de la un fost satanist, scrisori de la cunoscuţi şi de la necunoscuţi, cu care dânsul întreţinea foarte tacticos, să spun aşa, fidel, relaţia prin corespondenţă.

Aparţine şi unei generaţii care a folosit acest gen de comunicare, care este foarte intim, care este foarte cuprinzător, chiar, pentru că una este să spui cuiva ceva prin vorbe rostite şi alta este să spui cuiva ceva prin scris. Scrisul rămâne. Genul epistolar e biblic şi a fost folosit în toată istoria literaturii şi am în minte acum, recent, pentru că am tot discutat cu diferite prilejuri, şi cu dumneavoastră, despre literatura mărturisitoare a părinţilor, marilor părinţi duhovnici din veacul al XX-lea.>>


<< - Părinte, dacă l-aţi cunoscut pe Părintele Sofian, aş fi curios să vă întreb de ce v-aţi apropiat de el şi ce v-a atras anume la el. În timpul său trăiau foarte mulţi din părinţii mari ai Ortodoxiei.

- N-am râvnit la oameni mari, dar am râvnit la cineva care putea să reprezinte pentru mine, îndrăznesc să spun, un reflex sau un ecou cât mai fidel, în perspectiva mea, a prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu, şi Părintele Sofian a fost un astfel de reflex. Pentru că am regăsit în dânsul reflexul bunătăţii lui Dumnezeu, milostivirii lui Dumnezeu, îngăduinţei lui Dumnezeu şi m-am simţit foarte bine lângă dânsul. Nu m-aş fi simţit bine lângă un duhovnic aspru – sunt şi aceştia foarte necesari, însă cred că nu pentru mine, pentru mulţi alţii. A lăsat Dumnezeu o varietate foarte mare, pentru ca fiecare să ne găsim duhovnicul potrivit şi fiecare duhovnic să şi găsească fiii duhovniceşti potriviţi.>>


<< - Dar ce-ar trebui să aibă un părinte duhovnicesc bun?

- Să-L facă străveziu pe Dumnezeu în prezenţa şi lucrarea sa, nu să se facă pe sine. Eu personal – şi cred, analizând lucrurile –, toţi oamenii, şi credincioşii simpli dar şi cei mai complicaţi, se îndreaptă spre duhovnicii care-L fac pe Dumnezeu mai aproape, mai apropiat, mai accesibil, mai vizibil, dacă vreţi. De asta mergem la părinţii duhovniceşti, nu să aflăm părerile dânşilor, ci să aflăm prin dânşii voia lui Dumnezeu. Nu spunem: de asta mergem la duhovnici, nu ca să primim o iertare omenească, să-i spunem; să primim o iertare dumnezeiască. De asta mergem la duhovnici: să primim o binecuvântare dumnezeiască şi darurile Bunului Dumnezeu.>>

(Cristian Curte)
http://www.lumeacredintei.com/sct_4/...ian_boghiu.htm