Duminica a treia din Sfântul și Marele Post al Paștilor este numită și Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovnicește pe credincioși în urcușul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât și însuși faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înțelesurile duhovnicești ale tainei Sfintei Cruci pentru viața noastră spirituală și pentru mântuirea noastră, arată Preafericitul Părinte Patriarh
Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci
Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula
Praznicul celei de a treia închinări a Crucii (Cf. Cod. Ierusalim 366) El completa, așadar, sărbătoarea înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, și cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perșilor și întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 630 (Ostrogorsky, Historie de l’etat byzantin, Ed. II, Paris, 1977, p. 132),
După unii, această a treia cinstire ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevăratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui său Alpheios, episcop din Apameia, pentru construcția unei biserici. După alții, Sfânta Elena însăși ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei (Karabinov, ibid, Kallistos, Ibid, J. Hallit,
La croix dans le rit byzantin, p. 199). E greu să aflăm mai multe despre originea acestei sărbători, afară de faptul că
ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie.
Această sărbătoare pare să fi rămas însă multă vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. În Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii apărea exact în mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, când se anunța numai cinstirea Crucii pentru săptămâna următoare. Acest rit s-a extins atunci la întreaga Săptămână a IV-a pentru a permite populației capitalei să vină să se închine înaintea Sfântului Lemn: zilele de marți și miercuri erau rezervate bărbaților, iar cele de joi și vineri femeilor. La mănăstirea Evergetis (secolele XI-XII) marți seara se făcea priveghere pentru prăznuirea Crucii, deși duminica era deja închinată praznicului: se cânta atunci un oficiu apropiat de cel pe care îl indică Triodul actual, după care se ieșea solemn cu crucea care era venerată ca și în zilele de miercuri și vineri. Acest transfer al praznicului înjumătățirii postului în Duminica a III-a se constată și în Typikon-ul de la Messina, încetul cu încetul impunându-se în întreaga Biserică. Cinstit o săptămână întreagă, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel că pentru a-l solemniza mai mult a fost necesară deplasarea sa într-o zi de duminică .
Pregătirea pentru Paște
După P. Hallit,
instituirea prăznuirii Cruci și-ar avea obârșia mai puțin în episodul transferului adevăratei Crucii la Apameia, cât într-o dublare și o celebrare anticipată în Postul Mare a venerării Crucii din Vinerea Mare (J. Hallit, art. cit. p. 299). Jurnalul Etheriei și lecționarul armean atestă într-adevăr o cinstire solemnă a Crucii la Ierusalim în timpul slujbei din Vinerea Mare, care însă în secolul VII trebuie să fi fost abandonată pentru că nu se mai regăsește în Kanonarion-ul georgian (Etheria, Jurnal, 27, SC 21, p. 234-235). Dar ea a rămas, cel puțin simbolic, în ritul bizantin în slujba Sfintelor Patimi din Vinerea Mare, unde antifonul al 15-lea face limpede aluzie la ea. Pe de altă parte, la Constantinopol, în Joia Mare și în Vinerea Mare se proceda la cinstirea Sfintei Lănci, în timp ce cinstirea Sfintei Cruci era deja fixată de multă vreme pentru Săptămâna a IV-a a Postului Mare.
În epoca adoptării rânduielii palestiniene a Săptămânii Mari la Constantinopol, cinstirea Crucii pare, așadar, să fi fost transferată din Vinerea Mare în miercurea înjumătățirii postului, astfel că, în Triod, acest praznic apare ca o adevărată anticipare a Patimii. Idiomelele cântate în timpul venerării de duminică sunt de altfel un exemplu izbitor, fiindcă reproduc aproape literal unele imne în Vinerea Mare:
„Astăzi, Stăpânul făpturii și Domnul slavei pe Cruce a fost pironit și în coastă a fost împuns. Fier și oțet a gustat dulceața Bisericii. Cu cunună de spini a fost încununat Cel ce a acoperă cerul cu nori. Cu haină de ocară a fost îmbrăcat și peste obraz a fost bătut cu mână de țărână Cel ce a zidit pe om cu mâna Sa. Pe spate a fost bătut Cel ce îmbracă cerul cu nori. Scuipări și răni a luat și ocări și pumni, și toate pentru mine, Cel osândit, le-a răbdat Mântuitorul meu și Dumnezeu, ca să mântuiască lumea de înșelăciune, ca un Milostiv" (Duminica a III-a a Postului Mare, Idioma a II-a).
. . .
„Îndemn iubirea voastră, frați iubiți ai lui Hristos, știind că învierea lui Hristos e aproape, dacă aveți pe cineva care trebuie să se apropie de Sfântul Botez, să-l aduceți începând de mâine la sfânta noastră Biserică, pentru ca să primească pecetea lui Hristos, să fie pus deoparte și catehizat. Cei ce veți veni după această săptămână, să știți bine că, afară de o nevoie vădită, fără cercetare nu vom îngădui admiterea lor" (informații preluate din volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr).
Sursa :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p1941.htm