Liderii maghiarii au ridicat la rang de mândrie, curajul de a sfida prin orice gest Statul Român și a umili sentimentul național al românilor, pauperizarea zonei pe motiv de neschimbare a demografiei etnice, distorsionarea realității și a respectului față de români și țara în care trăiesc. Așa se explică că în orașul-stațiune Covasna, deși exsistă o minoritate românească de 34%, stema heraldică a orașului nu cuprinde nici un simbol românesc, iar stema județului este cea din perioada scaunelor Imperiului Austro-Ungar.
Românii au ajuns să nu mai existe simbolistic, nu au voie la un viceprimar român, nu au voie să-și amplaseze măcar o troiță ortodoxă românească identitară în curtea școlii, deoarece există un monument funerar compus din 9 (nouă) stalpi de căpătai memoriali ungurești, dar elevii români din clasele terminale trebuie să accepte exclusiv simbolistica maghiară pe tabloul școlar de sfârșit de an, pentru că așa dorește direcțiunea și pentru că așa se impune propaganda șovină maghiară.
În spiritul de conviețuire al românilor și maghiarilor, în toleranță și respect reciproc, considerăm necesare; existența activităților comune, școlare și extrașcolare a elevilor români și maghiari, organizarea competițiilor sportive mixte pentru promovarea prieteniei și înțelegerii, nu a urii interetnice prin separatism, cultivarea valorilor statului de drept și însemnelor naționale, un parteneriat transparent, constant și intens: școală –elevi – părinți – cadre didactice, depolitizarea școlilor și crearea unui mediu educațional performant pentru dezvoltarea unei personalități sănătoase și echilibrate a elevilor.
Prin urmare, cerem instituțiilor abilitate ale statului român să aibă toleranță zero față de asemenea manifestări și abuzuri, să reacționeze ferm și exigent, prin tragerea la răspundere legală a tuturor celor care se fac vinovați de propagarea urii, into*leranței și șovinismului antiromânesc în procesul educațional din școlile românești, și în general pe teritoriul României.
Pe cale de consecință solicităm imperios Ministerului Educației Naționale, domnului ministru Remus Pricopie, destituirea imediată a inspectorului șef general Keresztely Irma, aplicarea altor sancțiuni conexe în conformitate cu legea și gravitatea faptelor comise, destituirea directorului principal și directorilor adjuncți de la Grupul școlar ,,Korosi Csoma Sandor,, din Covasna, sancționarea drastică a dirigintei incompetente și impunerea unui climat sănătos educativ, de comunicare și respect reciproc.
Comunitatea românească din Covasna mulțumește tuturor celor care în aceste momente grele de încercare si-au dovedit solidaritatea cu eleva minoră Sabina Elena și cu românii din regiune, în încercarea de a supraviețui provocărilor și ștergerii lor identitare, ne bucură să știm că putem fi uniți, solidari, patrioți și mândri că suntem români, dar considerăm că a sosit momentul să ne gândim fiecare dintre noi ce putem face pentru țară și nu țara pentru noi, să ne cinstim demni trecutul măreț, dar și oropsit al înaintașilor noștri să privim mândri viitorul nostru prin trecutul și idealurile celor ce au înfăptuit România. Dumnezeu să binecuvânteze România și pe romani! Așa să ne ajute Dumnezeu!"
|