Din cate imi aduc aminte ca am citit, arhimandritul Sofronie, ucenic al Sf. Siluan, spune undeva ca iubirea lui Dumnezeu e atat de mare ca pana si in iad, li se va oferi celor de acolo sansa de a se indrepta. Stiu ca teologia ortodoxa invata ca dupa moarte nu mai este pocainta, dar iata ca unii mari crestini nu s-au putut impaca cu asta.
Amintesc si cazul lui Dostoievski care in Fratii Karamazov are un capitol unde se vorbeste despre o femeie care ajunsese in iad, dar Dumnezeu, in marea sa iubire de oameni, ii ofera inca o sansa, chiar si in iad. O intreaba pe femeie daca a facut o singura fapta buna in viata ei. Femeia facuse o singura fapta buna in intreaga viata si anume, daduse de pomana un fir de ceapa. Atunci Dumnezeu ii intinde femeii acel fir de ceapa pentru ca femeia sa se poata urca pe el si sa ajunga astfel din iad in rai. Femeia se agata de firul de ceapa si incepe sa urce dar, vazand asta, si alti pacatosi din iad se prind de picioarele femeii ca sa scape si ei. Femeia insa, temandu-se ca din cauza greutatii sa nu se rupa firul, incepe sa se zbata si sa dea din picioare. Atunci firul se rupe si ea cade la loc in iad.
Concluziile le las la latitudinea fiecaruia.
|