Recitesc postarile de la inceputul topicului ale domnilor Priceputu si Mihai G si descopar atata profunzime si durere.
O fraza a domnului Priceputu a avut puterea de a ma mangaia intr-o anumita masura.
Spune dansul undeva ca daca tu iubesti pe fratele tau din iad, nu se poate sa nu te iubeasca si el putin si atunci aceasta iubire, fie si putina, il va scoate din iad.
Dar daca tu il iubesti iar el nu te iubeste?
Sau, atunci cand se spune ca orice sansa inceteaza dupa Judecata Universala, nu ramane parerea de rau ca poate totusi s-ar fi indreptat.
Stiu, parintele Staniloae spune ca prestiinta lui Dumnezeu ne va descoperi si noua ca el nu se va indrepta, nu va iubi nici pe fratele sau din rai, nici pe Dumnezeu.
Dar ramane totusi o imensa durere, fiindca atata timp cat suntem in aceasta viata, nu putem sa intelegem aceste lucruri.
Inteleg zbuciumul sufletesc al domnului Mihai G si il impartasesc , daca asta il poate ajuta.
Ma rog lui Dumnezeu sa ma ierte si sa ne ierte pe toti.
|