View Single Post
  #3  
Vechi 07.04.2013, 00:07:25
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Odoare sfinte la biserica „Adormirea Maicii Domnului“, Brașov

Credincioșii din Ardeal au bucuria să aducă cinstire, în aceste zile, unui fragment din Cinstitul lemn al Sfintei Cruci și la fragmente din moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul și ale Sfântului Mucenic Pantelimon. Moaștele au fost aduse în aceste zile din Grecia la Brașov, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, iar luni, 8 aprilie, odoarele vor fi aduse la Sibiu și așezate în Catedrala mitropolitană, spre închinare, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

„Luni, în jurul orei 10:00 va avea loc primirea odoarelor, iar la slujbele religioase din aceste zile vor fi împodobite cu Acatistele celor doi sfinți și cu cel închinat Sfintei Cruci“, ne-a spus eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, arhimandritul Macarie Țuțul.

Sibienii și credincioșii din localitățile apropiate sunt așteptați să vină în număr foarte mare în aceste două zile la catedrala din Sibiu pentru a se ruga, pentru a primi binecuvântarea și ajutorul de la Mântuitorul Iisus Hristos și sfinții Săi, iar Inspectoratul Județean de Jandarmerie va sprijini buna organizare a evenimentului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote