[cristiboss56]

( continuarea rugaciunii )

Cinstită Crucea Ta tind ochii inimii mele şi văzându-o purtându-Te pe Tine ca pe O Comoară izvorâtoare de dragoste nesfrâşită pentru omul cel căzut, care Te priveşte cu umilinţă, către dânsa grăiesc aşa: Bucură-te, cinstit semn al biruinţei Stăpânului, bucură-te plinirea desăvârşitei bucurii a împăratului Constantin, odorul de mare preţ al Bisericii, vistieria Vieţii, uşa Împărăţiei cerurilor, chemarea tuturor din întunericul patimilor, ridicarea minţii la cele înalte, oglinda vieţii celei veşnice, cerul cel pământesc. Cu gânduri de umilinţă te împodobim şi cu evlavie te înconjurăm , voind a ne învrednici de darul ocrotirii Tale. Ca pe o vistierie a darurilor Vieţii te cinstim, căci tu ne izvorăşti nouă răbdare în necazuri, întărire în neputinţe, mângâiere în boli, nădejde de biruinţă a vrăjmaşilor nevăzuţi şi ne dai acoperământul de milă în ceasul întristării. Nu ştim a povesti toate facerile de bine ce ne răsar nouă, celor ce cu evlavie ne închinăm Celui Ce S-a răstignit pe tine şi te încununăm cu laude. Pentru aceasta, văzându-te frumos înconjurată de îngeri, ca de nişte străluciri dumnezeieşti de împodobire, ne veselim şi săltăm împreună cu ei. Fă-te nouă, cinstită Cruce, corabie prin care, străbătând marea vieţii cea plină de valurile ispitelor, să ajungem la limanul Dulcelui Cuvânt. Arată-ne nouă cărarea pocăinţei, luminându-o pe ea cu razele înţelepciunii celei ascunse în taina ta, prin care te-ai făcut vrednică a purta pe Împăratul vieţii, Cel Ce Se odihneşte pe heruvimi. Doboară săgeţile de gând ale vrăjmaşilor noştri nemiloşi, cu însăşi puterea Ta dată de Cel Atotputernic spre apărarea neamului creştinesc. Îndulceşte necazurile noastre, ale celor ce purtăm povara multor păcate şi ne arată vrednici următori ai celui Ce pentru noi a străbătut calea pătimirilor, ca să ne aducă pe toţi la limanul binecuvântat al mântuirii. Către Tine Hristoase, ca la Un liman al doririlor alergăm şi privind spre prea cinstită Crucea Ta, cu gând umilit Te sărutăm şi ne plecăm înaintea Ta, a Celui Ce dintru înălţimile neajunse Te-ai pogorât, ca să ne ridici pe noi din adâncul stricăciunii. Cu arma Crucii ai lovit pântecele iadului şi ai scos pe cei înghiţiţi de moarte, dăruindu-le lor sălăşluirea Raiului ca minunat loc al vieţii celei veşnice. Capul şarpelui l-ai zdrobit cu puterea Crucii, ca să sfarmi gândurile noastre cele rele, care ne răpesc nouă veşmântul frumuseţii înţelepciunii Tale. Ca şi cu o cheie cu mărita Cruce ai descuiat poarta cea închisă a Raiului, făcând bucurie celor din iad, pe care i-ai eliberat prin sfărâmarea încuietorilor cu aceeaşi putere a lemnului de viaţă izvorâtor. Copacii saltă şi îndulcindu-se de trilurile păsărilor caută să tragă pe om la amintirea Raiului pierdut, povestindu-i că prin lemnul binecuvântat al Crucii iarăşi a venit în lume bucuria vieţii veşnice. Pentru aceasta, prin darurile izvorâte din răstignirea Ta şi copacii cei neînsufleţiţi s-au făcut părtaşi îndurării Tale, căci blestemul pomului prin Tine a fost alungat. Iar firea noastră, cea necăjită de asuprelile patimilor, prin jertfa Ta iarăşi saltă şi se împodobeşte cu frumuseţea cea dintâi. Pentru aceasta cu bucurie umplându-ne strigăm Ţie, Hristoase. Slavă Ţie, Ziditorule şi Făcătorule al nostru de bine, Cel Ce ai ridicat ocara noastră şi ne-ai dăruit cununa vieţii celei veşnice ! Nepricepându-ne a aduce laudă după vrednicie măririi şi bunătăţii Tale negrăite, înconjurăm cinstita Cruce prin care ne-ai izvorât nouă râurile darurilor, prin milostivirea Ta, a Mântuitorului nostru, şi cu bucurie într-un glas cu îngerii strigăm: Bucură-te, lemn binecuvântat, care ai purtat pe Pomul vieţii, Cel hrăneşte sufletele noastre cu dulceaţa darurilor Sale, luminează minţile noastre întunecate cu razele înţelepciunii ce izvorăsc prin cugetarea la înţelesurile tale cele desprinse din taina iconomiei Stăpânului ! Cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce , pecetea credinţei noastre, semnul biruinţei creştinilor, înfricoşătoare privire demonilor, mărturisirea tainei Cuvântului, cartea ascultării în Care a fost aşezat Cuvântul izvorâtor de viaţă, semnul înţelepciunii ce luminează cele patru margini ale lumii, cununa biruinţei asupra morţii, mântuirea cuvioşilor, nădejdea mucenicilor, vistieria bucuriei, dezlegarea blestemului, pecetea văzută a Luminii, adâncul tainelor dumnezeieşti, lumina povăţuitoare a cetelor creştineşti, lăcaşul tainic al mântuirii celor ce şi-au răstignit patimile, oglinda priveliştii îngereşti, podul dumnezeiesc al iubirii, scara cea tainică a înţelepciunii, izvorul binecuvântărilor Cuvântului, comoara mântuirii noastre, veselia cea tainică a îngerilor, biruinţa mucenicilor, lauda pustinicilor, stâlpul luminat al rugătorilor, cununa slavei preoţilor, izvorul vieţii duhovniceşti ce adapă inimile rugătoare ale monahilor, pecetea nebiruită a mântuirii, priveliştea înfricoşătoare a demonilor, frânghia înţelegătoare ce ne scoate din groapa patimilor, îndulcirea durerii lui Adam, lumina nădejdii ce îmbrăţişează toată lumea ........., Crucea cea binecuvântată ce a adus pe pământ pacea împăcării cu Dumnezeu şi care a fost înfiptă în pântecele pământului, ca prin puterea ei să omoare în adâncul inimilor noastre gândurile patimilor pământeşti, să ne înalţe şi pe noi la vederea slavei dumnezeieşti prin Hristos care S-a ridicat pe ea descoperindu-ne toată înţelepciunea jertfei iubirii prin care moştenim odihna cea veşnică. Astăzi, a sosit zi de bucurie şi pe muntele inimii se înalţă semnul biruinţei asupra păcatului, căci Hristos a îmbrăcat firea noastră omenească şi, luând patimă de bună voie, a dăruit lui Adam veşmântul nestricăciunii. Astăzi, Cel Ce S-a înălţat pe Cruce ca O Podoabă a luminii, spre mirarea şi contemplarea îngerilor, ne arată nouă măsura înălţimii gândurilor dumnezeieşti la care trebuie să ajungă şi mintea noastră cea căzută urcând pe scara Crucii. Astăzi, Cel Ce a zdrobit capetele vrăjmaşilor este văzut pe Cruce ca pe o masă dumnezeiască, hrănindu-ne pe noi cu gândurile cele îngereşti, dar şi cu Însuşi Trupul şi Sângele Lui, prin Care suntem făcuţi părtaşi slavei celei negrăite. Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Ce ca să mă izbăveşti pe mine din stricăciunea morţii luat-ai Trup din Cea fără prihană şi ai băut din paharul pătimirilor, opreşte curgerea gândurilor mele necurate, punându-mi înainte priveliştea Răstignirii Tale pe Cruce. Cu vălul durerilor mai presus de minte Te-ai îmbrăcat, ca să strici acoperământul gândurilor pătimaşe ale desfătărilor lumeşti care îmi îmbracă cugetul. Chipul frumuseţii Tale negrăite s-a întunecat, ca să mă împodobeşti pe mine cu lumina frumuseţii îngereşti. Durerile piroanelor le-ai răbdat, ca să ştergi cu sângele curs din mâinile Tale păcatul lucrat prin mâna neînfrânată a lui Adam. Picioarele ai primit să-Ţi fie pironite pe Cruce, ca să opreşti alergările mele cele rele în căile patimilor pierzătoare de suflet. Lovituri ai primit de la cei ce pe care cu mâna Ta i-ai zidit, voind a-I scoate din mâna vrăjmaşului. Soarele s-a întunecat de întristare, nesuferind a vedea răstignit pe Cruce pe Soarele dreptăţii, Cel Ce luminează toate cu razele bunătăţii Sale. Pietrele au plâns şi au crăpat, neînţelegând cum Piatra vieţii este pironită pe lemnul cel moale, ca să strice blestemul morţii ce venea prin cruce. Toată zidirea s-a umplut de întristare, dar inimile răstignitorilor rămas-au în aceeaşi împietrire, nefiind mişcate de atâta nor de mărturisiri ale nedreptăţii săvârşite. Şi inima mea Stăpâne, rămâne la fel de nerecunoscătoare înaintea bunătăţii Tale şi însăşi crucea mea mi se face pricină de întristare, neînţelegând eu adâncul judecăţilor Tale. Dar astăzi, voind a ridica înţelegerea mea la cele dumnezeieşti Însuţi Te-ai înălţat pe Cruce, descoperind slava învierii şi înălţării celor ce se lasă în mânile dumnezeieşti şi primesc jugul Crucii cu răbdare şi mulţumire. Deci, ca tâlharul nerecunoscător, în ultima clipă strig către Tine: Pomeneşte-mă Doamne, întru Împărăţia Ta, cu pecetea Crucii Tale însemnându-mi iertare. Din sânurile pământului a fost scoasă arma biruinţei, iar vrăjmaşul crapă văzând înălţată Crucea prin care i s-a luat puterea. Veselie negrăită a umplut inima împărătesei Elena şi ca David ce dănţuia în jurul chivotului aşa sălta şi marele Constantin, văzând Crucea prin care s-a stricat blestemul morţii, care ţinea pe toţi în legea stricăciunii. Ca Celui Ce ai binevoit să înalţi înţelegerea noastră la tainicele gânduri dumnezeieşti ale iconomiei Tale, dăruindu-ne nouă cinstita Cruce ca punte a iubirii dumnezeieşti, semn al unirii cerului cu pământul spre mântuirea cetelor de creştini Îţi strigăm: Slavă Ţie, Hristoase, Lumina şi Învierea noastră, pe Tine Te înălţăm întru toţi vecii, iar cinstită Crucea Ta o cinstim cu bucurie şi mulţumire !
Amin