[vsovivivi]

Ce nebunie... văd şi aud pe unii care îndeamnă ca în post să fii bucuros, să fii vesel şi că cică ei împlinesc porunca 'bucuraţi-vă!' rostită de îngeri către mironosiţe.

Păi, postul, regretul, rugăciunea de căinţă şi îndreptare se face dintr-un suflet îndurerat pentru starea josnică şi decăzută în care zace creştinul, pentru că se vede neputincios zbătându-se în zadar în mocirla păcatelor, înfulecând fără oprelişti toate spurcăciunile gLumii şi ale satanei ca un mare seducător sfinţişor judecător fricos şi corupt... deci creştinul realizează coşmarul şi tragedia vieţii sale şi se roagă neîncetat pentru a porni odată pe drumul schimbării în bine ajutat de Dumnezeu prin Har, de pe care a alunecat.

Poate vre-un om normal la cap să râdă şi să se bucure în starea asta? Poate un creştin cu inimă simţitoare să fie vesel în post? Poate un om care ştie că vas muri în păcatele sale nelepădat de sine ca să ţopăie şi să danseze fericit ştiind că-l aşteaptă iadul cu braţele deschise? Poate vre-un creştin să nu-i pese când se rupe de Domnul şi ştie că se va usca şi apoi va absorbi ca un burete toate grozăviile şi lăturile lumii? Poate un om serios ca să se liniştească şi să stea vesel când în jurul lui dănţuiesc diavolii care-l corup fără-ncetare? Poate bolnavul de cancer sufletesc şi trupesc, leprosul, handicapatul, bubosul, urâtul, violatul, furatul, condamnatul să stea cu o bucurie imensă în inima lui, fericit de toate necazurile venite asupra lui din pricina propriei vieţi destrăbălate şi a păcătuirlor neluate în seamă, văzând cît de dureroasă şi amarnică îi este robia faţă de faron, faţă de farisei, de şefi, şi de toate păcatele lor puste peste el ca să le aduleze? Poate cineva deci să fie vesel în situaţia asta atât de tragică?

Domnul a rânduit postul tocmai pentru a trăi această suferinţă şi tragedie cu cea mai neagră stare posibilă, cu adâncă amărăciune şi durere şi supărare, dar cu sperană, cu nădejdea că prin post, prin regret, prin mărturisire, prin parcurgerea drumului suferinţei, va ajunge şi ziua bucuriei.

Deci nu mai fiţi naivi şi vă luaţi după toţi tâmpiţii, ci suferiţi cu Adevăr şi cu Dreptate însă TAINIC, adică aşa cum a zis Dumnezeu, postiţi în ascuns, acolo unde numai Domnul vă vede şi vă ştie, în adâncul inimii, iar pe afară, nu vă smoliţi faţa şi ţinuta ca să vă vadă oamenii şi să vă compătimească şi să vă meargă bârfa ci voi spălaţi-vă faţa, hainele, şi ungeţi-vă capul, şi afişaţi un zâmbet protocolar şi o vorbire clară şi curată ca nimeni să nu bănuie cât de mult regretaţi şi cât de adâncîă vă este suferinţa şi tragedia, şi ca să vadă gLumea că nu ei postiţi ci Domnului vostru.

Şi există 3 postiri serioase:

Postul rânduit de la întemeirea lumii, din Rai, adică postul Credinţei, apoi postul vieţii drepte şi curate aşa cum a îndemnat Ioan Botezătorul, şi apoi postul pentru că v-aţi lepădat de Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu sau că revenind acasa precum fiul risipitor nu v-aţi lepădat de gLume, de năravuri, de curvie ci chiar în sânul Credinţei sunteţi mai răi şi faceţi mai urât decât în gLume, adică slujiţi ca puii de năpârcă, de viperă, de om, doar bogăţia dşartă, curvia, lăcomia, impertinenţa, judecarea şi batjocurirea fraţilor şi a părinţilor fie în ascuns fie pe faţă ca nişte copii obraznici şi răsfăţaţi şi plini de privilegii casnice şi prieteneşti şi prea apropiate în minciună şi sentimente nebune.

Nu mâncaţi aluatul fariseilor căci ei zic dar nu fac, şi vă otrăviţi şi rămâneţi aşa ca ei nişte neîmpliniţi şi neâncercaţi ca pâinea pusă în cuptor!

Căutaţi compătimire la Dumnezeu căci dacă v-aţi primit compătimirea de la gLume, nu mai primiţi de la părinţi, de la fraţi, de la prieteni, de la îngerii albi care vă mângâie tainic fiindcă ei vă văd şi vă ştiu în ascuns cum vă este inima voastră!