MARGARET THATCHER A MURIT la 87 de ani. "Doamna de Fier" nu va avea funeralii naționale -
Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit în urma unui atac cerebral, informează BBC. Baroneasa Thatcher avea 87 de ani și a suferit un atac cerebral luni dimineață, a declarat purtătorul său de cuvânt, lordul Bell.
MARGARET THATCHER A MURIT (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Cu mare tristețe, Mark și Carol Thatcher au anunțat luni dimineață că mama lor, baroneasa Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral", a precizat purtătorul de cuvânt.
Baroneasa Thatcher, supranumită "Doamna de Fier", a fost premier în perioada 1979 - 1990. Este prima femeie care a deținut postul de premier al Marii Britanii.
Margaret Thatcher nu va avea funeralii naționale
Fostul premier britanic Margaret Thatcher, care a decedat luni la vârsta de 87 de ani, nu va avea funeralii naționale,
ci doar o ceremonie care va fi organizată la catedrala St Paul, a anunțat Downing Street.
"Downing Street este în măsură să anunțe că, prin consimțământul reginei, Lady Thatcher va avea o ceremonie cu onoruri militare", a anunțat un purtător de cuvânt, precizând că aceasta va avea loc la catedrala St Paul din Londra și va fi urmată de o "incinerare privată".
Baroneasa Thatcher, născută cu numele Margaret Roberts, a devenit deputat conservator în circumscripția Finchley (Londra) în 1959. S-a retras din Camera Comunelor în 1992.
A deținut funcția de ministru al Educației și a candidat împotriva premierului Edward Heath pentru postul de lider al Partidului Conservator în 1975. A câștigat alegerile generale în 1979, 1983 și 1987