Buna dimineata,
Va multumesc pentru sfat, este mai bine sa renunt la idee, pentru ca n-as vrea sa am probleme cu legea, incercand sa apar adevarul. Insa aduc o dovada (ultimul subiect pe tema asta, sper) in sprijinul doamnei, daca si dupa asta mai sunt oameni care se indoiesc, este deja un semn de intrebare (la adresa lor, nu a doamnei). Cum spuneam si intr-un mesaj precedent, ieri mi-a dat-o si pe nepoata ei la telefon, a recunoscut ca ea a facut pagina, a spus ca a cautat-o pe facebook si nu mai exista, iar eu (da,stiu, spirit justitiar :) am luat legatura cu ea pe fb, sa-i demonstrez contrariul. Iar in dimineata aceasta i-am trimis un mesaj, in care o rugam (iar ! ) sa stearga pagina. Mi-a raspuns imediat, a recunoscut, dar a spus ca nu mai stie parola. Am atasat un printscreen cu rugamintea mea si raspunsul ei (avand grija sa "cenzurez" numele ei de familie, scopul nu este sa caute cineva pe facebook un copil de 12 ani si sa-l ia la rost sau mai stiu eu ce, ci sa vada ca intr-adevar vina acelui anunt nu este a doamnei Dricu). Deci, dragii mei, puteri citi mesajele din printscreenul atasat si poate veti judeca mai limpede si mai obiectiv problema.
Intr-adevar, m-am implicat in acest caz mai mult decat ar fi trebuit, dar dintr-un motiv personal (cand am intalnit-o la biserica, pe 30 decembrie anul trecut, i-am promis (si s-a intamplat sa ma aflu in pridvor, in fata icoanei Maicii Domnului) ca voi face tot ce tine de mine pentru a mediatiza cazul; o promisiune pentru care inca ma lupt, nu numai pentru doamna Dricu, ci si pentru ca am facut-o in fata Maicii Domnului, fata de care am o mare evlavie (sunt nascuta la un mare praznic al ei). Si as avea constiinta incarcata pentru toata viata daca, Doamne fereste, s-ar intampla ceva rau cu doamna si eu nu as fi facut tot posibilul pentru a evita un deznodamant tragic. Nu vreau sa dramatizez problema, ci doar sa explic "De ce?"-ul implicarii mele. N-o cunosc bine, nu mi-e ruda, nu am vreun interes financiar, ci pur si simplu este empatie, insotita de promisiunea aceea.
Despre ajutorul de specialitate de care ar avea nevoie va trebui sa discut, cred, cu fiul dansei (nu l-am cunoscut inca). Pentru ca el are cea mai mare influenta si tot el are grija de medicamentatia ei (nu-i lasa toate pastilele la indeamana, pentru a nu incerca iar sa le inghita pe toate), probabil tot el i-ar da si antidepresivele zilnice. Si preotul de la biserica unde merge, si fiul ei, si eu - toti incercam sa-i vorbim despre gravitatea pacatului sinuciderii si sa o impiedicam sa-l savarseasca, dar pana la urma un rol major il va avea ajutorul medical de specialitate.
Va multumesc mult pentru sfat, voi incerca sa tin cont de el si sa ma detasez. Am investit timp si m-am implicat emotional in acest caz si poate tocmai din prea mult exces de zel, din prea multa dorinta de a ajuta, am facut involuntar rau (prin mesajele precedente si care-au fost, recunosc, poate putin dure). Ii rog pe cei care s-au simtit lezati de ele sa ma ierte. Sper ca Dumnezeu sa randuiasca lucrurile si sa fie bine, intr-un final.
Doamne ajuta !
|