[cristiboss56]

"În anul 2000, naşii de cununie, mi-au dăruit mie şi soţiei mele o candelă identică cu acea, care ardea neîncetat în casa lor, spunându-ne:
- Dragii noştri să nu uitaţi că Părintele Cleopa a zis: "Fericită e căsuţa unde arde căndeluţa!". De aceea vă îndemnăm să ţineţi mereu candela aprinsă!

Am aşezat în inimă acest cuvânt şi am încercat sa-l împlinim cu toate că nu a fost deloc simplu. La început nu ştiam cum să aşezăm fitilul, cât de mare să-l lăsăm, cât şi ce fel de ulei să punem ... dar mai ales ne lupta gândul:
"Cum să lăsăm candela aprinsă pe timpul nopţii, dacă se întâmplă ceva şi ia casa foc!"

Cu toate acestea, în scurtă vreme ne-am obişnuit cu ea şi ne-a devenit foarte dragă.
Lumina ei ne făcea somnul mai odihnitor.
Cât de frumos este chipul lui Hristos luminat de o candelă, cât de dulce e rugăciunea vegheată de lumina ei smerită, cât de fericită e căsuţa unde arde căndeluţa!

A trecut un an de atunci şi noi aşteptam venirea pe lume a primului copil. Treceam printr-o perioadă grea dar cu un farmec aparte. Era toamnă târzie cu ploaie şi frig. O zi de miercuri ... aproape de-nserat. Şi atunci ne hotărâm:
- Să mergem la biserică la vecernie!

În acel an eram încă studenţi în Arad şi eu şi soţia, în acelaţi an dar secţii diferite. Stăteam în gazdă la doi bătrânei, soţ şi soţie foarte credincioşi ce aveau în curtea lor două case, într-una stăteam noi şi în cealaltă stăteau ei.
Când plecam undeva, aveam obiceiul să le spunem şi lor.
Aşa am făcut şi de data această ... şi am plecat!

În acest timp, ţeava ce alimenta soba cu gaz metan, s-a fisurat, iar camera a început să se umple cu gazul otrăvitor.

Gazda noastră ştia că noi ţinem mereu candela aprinsă, aşa că ori de câte ori noi plecam, ea mai venea să mai verifice din când în când dacă totul e în regulă, că de ... "Doamne fereşte!".
Intrand ea, de afară în casă a simţit mirosul greu perceptibil de gaz şi a înţeles ce s-a întamplat.

Noi veneam de la biserică, fără nici o grijă ... când ajungem acasă, ce vedem ... cu geamurile şi uşile deschise, echipa de la intervenţii muncea de zor să schimbe ţeava fisurată!

Şi am stat noi şi ne-am gândit:
Dacă noi nu am fi plecat la biserică, nu am fi simţiti mirosul de gaz ... şi adormind nu ne-am mai fi trezit ... dacă nu era candela, gazda nu ar mai fi intrat la noi după ce am plecat ca să sesizeze la timp scurgerea de gaz iar noi venind, nebăgănd de seama poate aprindeam becul şi sărea casa în aer!

Au trecut aproape 13 ani de atunci şi dacă veţi trece pe lângă căsuţa noastră noaptea, veţi vedea licărind o luminiţă plăpândă, ce arde liniştit în faţa icoanei lui Hristos.
E candela ce mi-a salvat candva viaţa!"

Cu dragoste Părintele Ciprian!