<<Sigur că cei care merg la biserică, și stau și nu urmăresc, nu pot să învețe ceva, dar cei care urmăresc alcătuirile de la sfintele slujbe învață. Nu se poate să nu învețe. Și sfintele slujbe sunt în așa fel alcătuite încât chiar dacă cineva nu s-ar gândi anume la Maica Domnului, totuși e pus în situația să se gândească.
De pildă în Ectenia Mare și în Ecteniile Mici oricum e pomenită Maica Domnului când se spun cuvintele: "Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim. Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Așa auzim în biserică. Deci suntem îndemnați să pomenim pe Maica Domnului.>>
<<Maica Domnului a fost și este locaș al dumnezeieștii Treimi. Așa i-a spus îngerul când Preasfânta Fecioară a întrebat la Buna Vestire "Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?"
Ea a auzit de la înger atunci: "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Sfântul care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 34-35). Aici sunt cele trei persoane ale Sfintei Treimi care se unesc în Maica Domnului din clipa în care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu prin umbrirea de sus a Tatălui și prin lucrarea Sfântului Duh.
Deci "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri - deci e vorba de Duhul Sfânt și de Tatăl - și Sfântul care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema", e vorba de Dumnezeu Fiul.
Deci Maica Domnului devine locaș al Preasfintei Treimi. Devenind locaș al Preasfintei Treimi, Maica Domnului poate să ne ajute să ni se curățescă și mintea noastră ca să devenim locașuri ale Preasfintei Treimi. Și locaș al Preasfintei Treimi Maica Domnului este în veșnicie: "curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă locaș înfrumusețat al Preasfintei Treimi".
Numai dacă suntem locașuri înfrumusețate ale Preasfintei Treimi, prin mijlocirea Maicii Domnului, putem să lăudăm mărirea și mila cea nemăsurată a Maicii Domnului, noi, netrebnicii robii ei.
Deci noi suntem cinstitori, preacinstim pe Maica Domnului, suntem măritori ai Maicii Domnului. Fără aceasta nu există Ortodoxie.>>
(Conferință a Părintelui Teofil Părăian despre Maica Domnului în Ortodoxie, 20 august 1995)
http://www.agoracrestina.ro/bibliote...ortodoxie.html
"Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă." ( Mitropolit Kalistos Ware)
Fragment din „Rugăciune de cerere către Presfânta de Dumnezeu Născătoarea (Facere a lui Pavel Monahul din Mânăstirea "Făcătoarei de bine")
(Se spune la Pavercenita Mare)
”Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână care pe Dumnezeu-Cuvântul, cu oamenii, prin preaslăvită nașterea ta L-ai unit și firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cerești ai împreunat-o, ceea ce știi singură nădejdea celor fără de nădejde și celor biruiți ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la tine și tuturor creștinilor scăpare.”
(Sursa: Carte ortodoxa de rugaciuni, Tiparita cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, 1994)