Binecuvântarea ce iese din inimă este binecuvântare dumnezeaiască!
Să vă dau și eu acum un „blestem”!
Dumnezeu să vă umple inima de bunătate, și de multa Sa dragoste până ce o să ,,înebuniți”, astfel ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați de pe acum lângă El, în cer.
Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu!
Să vă aprindă Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa!
Să nu mă mai siliți altă dată să vă mai dau și un al doilea, pentru că ,,blestemul” meu (cel bun) prinde, fiindcă iese din inima mea. Și atunci când eram în Sanatoriu mi-a fost milă de voi. Unele așteptau de opt ani, spunând: ,,Vom face mânăstire”, dar mănăstire nu s-a făcut. Proiectul se veștejea. Atunci am spus: ,,Cum voi ieși din spital, mănăstirea va răsări ca o ciupercă. Într-un an veți fi în mănstire!” Și într-adevăr, într-un an s-a făcut mănstirea. Am spus aceasta cu toată inima mea. Ați avut dispoziție bună, de aceea nu v-a lăsat Dumnezeu. Altfel nu se explică.
Când te doare de un om care are smerenie și cu toată inima sa îți cere să te rogi, de pildă, pentru o patimă ce îl chinuie și-i spui: ,,Nu te teme, te vei face mai bun”, îi dai o astfel de binecuvântare, care este o binecuvântare dumnezeiască. Ea are multă dragoste și durere, de aceea prinde. Este plăcut lucrul acesta lui Dumnezeu și Dumnezeu împlinește binecuvântarea. Adică și numai durerea ce o simte cineva pentru altul este ca o binecuvântare.
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Cuv.Paisie Aghioritul (Editura Schitul Lacu)