View Single Post
  #537  
Vechi 16.04.2013, 11:22:48
Nastya
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

<<149. Ce ne spuneti despre infranare, in general ?

Infranarea statornica este temelia moralei crestine; dar nu orice infranare, ci numai aceea inchinata Domnului si implinita cu intelepciune, dupa dreptatea legii lui Dumnezeu. Toata faptura este buna si vrednica sa fie folosita de om. Dar nu toti oamenii sunt facuti pentru toate lucrurile din lume. " Toate imi sunt slobode, dar nu toate imi sunt de folos " ( I Corinteni 10, 23 ) .

De aceea, crestinul care se foloseste de lumea aceasta trebuie sa fie ca si cum nu s-ar folosi de ea, " Ca chipul lumii acesteia trece " ( I Corinteni 7, 31; I Timotei 4, 4; Tit 1, 15 ) . Indeosebi clericii, ca si apostolii de odinioara, trebuie sa fie tuturor pilda de infranare ( VI Ecumenic 12,13,18, 30 ) , spre slava lui Dumnezeu, spre folosul aproapelui si spre mantuirea lor ( Fapte 20, 34-35; I Corinteni 9, 12 si 27; Tit 1, 7; 2, 6; I Petru 1, 6 si 13 ) .

Batranii si bolnavii care si-au istovit trupul cu infranarea in tinerete, pot sa-si usureze intretinerea cu hrana mai buna, fiindca infranarea recomandata de Biserica nu omoara oameni, ci pacate.

Deci, acolo unde pacatul a slabit si infranarea se indulceste, ca hrana buna se socoteste ca doctorie folosita in numele Domnului ( Romani 16, 3-6 ) . Cei scrupulosi si neintelegatori in iconomia infranarii, trebuie sa se supuna sfaturilor duhovnicilor.

Cei hraniti cu duhul slavei desarte care nu asculta si astfel se istovesc cu postul spre a lor paguba trupeasca si sufleteasca trebuie sa stie ca singuri se omoara pe ei insisi si vor da seama inaintea Domnului ca nu au mers pe calea cea imparateasca a Sfintei Biserici, fiind neascultatori ( Tit 1, 16; Romani 14, 14 ) .

Infranarea trebuie respectata, atat de clerici si monahi, cat si de mireni, respectandu-se invataturile Sfintilor Parinti, traditia Bisericii si sfaturile duhovnicului.>>



<<151. Cum trebuie combatut pacatul cel urat al desfranarii din randul credinciosilor nostri ?

Pentru combaterea desfraului, de orice fel ar fi el, care stapaneste atat de mult lumea de astazi, preotii, pastorii de suflete si Biserica in general trebuie sa faca permanent efort de a ingradi, micsora si starpi acest prea urat si blestemat pacat care macina sanatatea trupului, dezbina familia, imbolnaveste copii, sminteste pe cei din jur, manie atat de mult pe Dumnezeu, desparte pe crestini de Prea Curatele Taine si arunca cele mai multe suflete ale credinciosilor in focul gheenei.

Preotii sa spuna adesea in predicile lor si in scaunul de spovedanie, celor vinovati, cat de cumplit a pedepsit Dumnezeu pe desfranati si preadesfranati ( adulteri ) , pe sodomiteni, pe gomoreni si pe cei ce urmeaza pacatul lui Onan.

Sa le aminteasca credinciosilor ca insusi Dumnezeu a oprit preacurvia in cele zece porunci, zicand : " Sa nu preacurvesti " ( Deuteronom 20, 14 ) . Si iarasi zice : " Cu femeia aproapelui tau sa nu te culci, ca sa-ti versi samanta si ca sa te spurci cu ea " ( Levitic 18, 20 ) .

Iar despre pacatul cel prea urat al sodomititor, spune Dumnezeu : " Cu nici un dobitoc sa nu te culci, ca sa-ti versi samanta si sa te spurci cu el; nici femeia sa nu stea la dobitoc, ca sa se intineze cu el; aceasta-i uraciune. Sa nu te culci cu barbat, ca cu femeie, ca aceasta spurcaciune este...

Sa nu va intinati cu nimic din acestea, ca cu toate acestea s-au intinat paganii, pe care Eu ii izgonesc dinaintea fetei voastre. Ca s-au intinat si am privit la nelegiuirile lor si a lepadat pamantul pe cei ce traiau pe el. Iar voi sa paziti poruncile Mele si toate legile Mele si sa nu faceti toate ticalosiile acestea...

Ca nu cumva sa va lepede si pe voi pamantul, cand il veti intina, cum a aruncat el de la sine pe popoarele care au fost inainte de voi. Ca tot cel ce va face ticalosiile acestea, sufletul care va face acestea se va starpi din poporul sau... " ( Levitic 18, 22-30 ) .>>

Sa le aduca aminte preotul celor vinovati si cuvintele Sfantului Apostol Pavel, care zice : " Pe desfranati si pe preadesfranati ( adulteri ) ii va judeca Dumnezeu " ( Coloseni 3, 5-6 ) .

Si iarasi : " Nu va inselati, nici curvarii, nici slujitorii de idoli, nici preacurvarii, nici malachienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu " ( I Corinteni 6, 9-10 ) . " Fugiti de curvie, ca tot pacatul pe care il face omul, afara de trup este, iar cel ce curveste in trupul sau pacatuieste.

Au nu stiti ca trupul vostru este lacas al Duhului Sfant care locuieste in voi ?... " ( Ibidem 6, 18-19 ) . Pe langa acestea sa le aminteasca preotul si invataturile Sfintilor Parinti, precum si asprimea Sfintelor Canoane care pedepsesc asa de aspru pe vinovati si-i opresc vreme indelungata de la Sfanta Impartasanie.

Astfel, Sfantul Grigore de Nyssa opreste pe cel desfranat 9 ani de la Sfanta Impartasanie ( canonul 4 ) , iar Sfantul Vasile cel Mare, 7 ani ( canonul 59 ) . Pe preacurvar ( adulter ) il opreste Sfantul Grigore de Nyssa 18 ani de la cele sfinte, iar Sfantul Vasile 15 ani. Toate acestea de le va arata preotul credinciosilor sai, atat in viata aceasta, cat si in viata vesnica, cred ca pe multi ii va izbavi de o patima infricosatoare ca aceasta.>>

(Parintele Ilie Cleopa, Convorbirea a cincea
Despre casatorie, datoriile sotilor si copiilor)
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm
Reply With Quote