Citat:
În prealabil postat de cod_gabriel
Am impresia din discutia de mai sus ca toata lumea a uitat de FAPTE.
Te mantuiesti prin credinta si prin FAPTE, nu prin credinta si prin rituri.
Desigur, e nevoie si de botez, si de celelalte taine. Dar sa fim seriosi, la noi exista o inflatie de ritualuri care indeparteaza oamenii de biserica. Ritualurile nu se rezuma la sfintele taine.
Din cate am citit si am auzit, daca ar fi sa le fac pe toate, a fi crestin ortodox ar fi un full-time job.
|
Asa vorbeste DOMNUL:
"Caci in har sunteti mantuiti, prin credinta, si aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu;
Nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni." Efeseni II.8-9
"Deci tot asa si in vremea de acum este o ramasita aleasa prin har.
Iar daca este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar daca este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este fapta." Romani XI.5-6
"Stiind insa ca omul nu se indreptează din faptele Legii, ci prin credinta in Hristos Iisus, am crezut si noi in Hristos Iisus, ca sa ne indrepta din credinta in Hristos, iar nu din faptele Legii, caci din faptele Legii, nimeni nu se va indrepta." Galateni II.16
"El ne-a mantuit si ne-a chemat cu chemare sfanta, nu dupa faptele noastre, ci dupa a Sa hotarare si dupa harul ce ne-a fost dat in Hristos Iisus, mai inainte de inceputul veacurilor,
Iar acum s-a dat pe fata prin aratarea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea ai a adus la lumina viata si nemurirea, prin Evanghelie." II Tim.I.9-10
Faptele nu mantuiesc ele in sine, ci sunt o roada a credintei. Credinta fara fapte este moarta, dar nu ele dau mantuire.
Multa pace si binecuvantare! :)