View Single Post
  #99  
Vechi 19.04.2013, 23:53:05
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.251
Implicit

Pelerinule, nu-ți mai citez toată postarea că e prea lungă, doar precizez că la ea am să mă refer.

Interesant este faptul că Iisus a avut ucenici din toate cele trei orientări mari (au fost chiar mai multe, dar asimilabile, cu aproximațiile de rigoare, celor amintite), situație care trimite în mod evident la sobornicitatea creștinismului și darul său, unic în istorie, de a avea un mesaj puternic pentru oricine, în pofida diferențelor culturale, politice, metafizice șamd. Acestă observație poate avea consecințe importante asupra modului cum înțelegem credința și relațiile țesute în jurul ei, fiindcă deschide orizontul unei împăcări în sânul Creației fără precedent în istoria post-edenică, arătată prefetic în cartea Isaia:

Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul și leopardul se va culca lângă căprioară; și vițelul și puiul de leu vor mânca împreună și un copil îi va paște. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica și puii lor vor sălășlui la un loc, iar leul ca și boul va mânca paie; pruncul de țâță se va juca lângă culcușul viperei și în vizuina șarpelui otrăvitor copilul abia înțărcat își va întinde mâna. (Isaia 11: 6-8)
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote