În prealabil postat de myself00
Povestea de mai jos e scrisa de un fost călugar budist. Redau câteva fragmente din ea:
“Bună! Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu și sunt din Myanmar. M-am născut în 1958 în orașul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parinții mei erau budisti devotați, așa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18 ani, am fost trimis la o mănăstire budistă pentru a deveni călugar novice. În Myanmar, mulți părinti încearca să-și trimită fii într-o mănăstire budistă, considerând că e o mare onoare în a servi în felul acesta.
Când am implinit 19 ani și 3 luni (în 1977), am devenit călugăr obișnuit. Călugărul senior de la mănăstirea mea mi-a dat un nou nume budist, acesta fiind obiceiul în țara noastră. El era cel mai faimos călugăr budist din tot Myanmar-ul. Toată lumea știa cine era, fiind onorat pe scară largă de către oameni și respectat ca un mare învatator. Din pacate, în 1983 el muri brusc, fiind implicat într-un accident de mașină mortal. Moartea lui a șocat pe toată lumea. La momentul acela eram călugăr deja de șase ani.
Am încercat din greu să fiu cel mai bun călugăr și să urmez toate preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat într-un cimitir unde am trait și am meditat continuu. Unii călugări care doresc să cunoască adevărurile lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc în adâncul pădurilor și duc o viață solitară. Am incercat să mă detasez de gândurile mele egoiste și de dorințe, pentru a scapa de boală și suferință și pentru a mă elibera de ciclul acestei lumi. Cât am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci când am încercat să ating pacea interioară, un țânțar a aterizat pe brațul meu și, în loc să-l alung, l-am lăsat să mă piste. Și asta pentru că învățăturile noastre budiste ne spun că nu trebuie să facem rău niciunei ființe.
Putin timp după piscătul țânțarului, m-am îmbolnăvit foarte grav. M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus că am atât febră galbenă cât și malarie. Am stat o lună în spital, timp în care nu numai că nu m-am făcut mai bine, dar mi-era din ce în ce mai rău. Medicii mi-au dat drumul, spunându-mi că nu aveam nicio șansă de supraviețuire.
După ce am fost externat din spital, m-am întors la mănăstire, unde alți călugări au avut grijă de mine. Mi-era atât de rău, încât, la un moment dat am intrat într-o stare de inconștiență. Am aflat mai târziu că de fapt murisem timp de trei zile. Inima mea încetase să mai bată, iar trupul meu fusese pregătit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare conform tradițiilor budiste.
Deși cei din jurul meu spuneau că sunt mort, totuși mintea și spiritul meu erau conștiente.
Să vă povestesc acum experiența mea dincolo de moarte. Am simțirt deodată un vânt foarte puternic și când privi în jur văzui un loc pustiu, fără persoane. Am mers un timp, până când am văzut un râu. De partea cealaltă a râului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. În budism nu avem conceptul de iad. La început am fost confuz și nu am știut că era un iad până când l-am văzut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit regelui Infernului, în numeroase culturi din Asia). El avea un trup și o față de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o serie de coarne. Îmi era extrem de frică. Tremurând, am întrebat cum îl cheamă. El a răspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.
Regele iadului mi-a spus să se uite în iazul de foc. M-am uitat și am văzut mai mulți călugări budiști. M-am uitat mai îndeaproape și am văzut capul ras al unui om. Când m-am uitat la fața omului am văzut că era călugărul meu senior, cel care a murit într-un accident de mașină în 1983. L-am întrebat: “De ce se află el în acest lac de foc? El a fost un învățător foarte bun.” Regele iadului a răspuns: “Da, a fost un învățător bun, dar nu credea în Iisus Hristos. De aceea, el este în iad.”.
Mi s-a spus să mă uit la o altă persoană care se afla în foc. Am văzut un barbat cu părul foarte lung înfășurat pe partea stangă a capului său. L-am întrebat pe acel rege al iadului “Cine este acest om?” El a răspuns: “Aceasta este cel căruia voi vă închinați: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat să-l văd pe Gautama în iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun și a avut un caracter moral desăvârșit. De ce suferă el în acest lac de foc?” Regele iadului mi-a răspuns: “Nu contează cât de bun a fost. El este în acest loc pentru că nu a crezut în Dumnezeul cel veșnic.”
Am vîzut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o rană mare pe piept. L-am întrebat: “Cine este acest om?” din nou acel rege al iadului mi-a răspuns: “Acesta este Aung San, liderul revoluționar din Myanmar. El este aici pentru că a persecutat și a ucis crestini, dar mai ales pentru că nu credea în Iisus Hristos.”
Epilog
Imediat am inceput sp le spun călugărilor și oamenilor lucrurile pe care le-am văzut și auzit. Toți au fost uimiti. Le-am spus despre cine se afla în iazul de foc, și le-am spus că numai crestinii dețin adevărul și că stramoșii noștri ne-au înselat de mii de ani! Le-am spus că tot ce credem noi este o minciună. Oamenii au fost uimiti pentru că stiau ce fel de calugar am fost, plin de râvna pentru învătăturile lui Buddha.
|