Am citit cu interes opiniile exprimate pe acest thread si le-am impartit in mai multe categorii: canonice, obiective si stupide. Din pacate peste 80% din ele sunt de un infantilism iritant.
Eu fac parte din categoria anti-divort, stiu pe de rost pasajele despre casatorie, si judecam foarte aspru pe cei care treceau prin astfel de probleme. Cand, pentru pacatul caderii in judecata am primit o palma zdravana sau o ispita de ti se duce somnul noaptea.
Si stii la ce concluzie am ajuns?
Sa nu mai judec pe nimeni, nici pe ea, nici pe el, ca nimeni nu stie prin ce trece celalalt si nu ii cunoaste sufletul, iar a filtra drama altuia prin matricea impartialitatii personale e grotesc.
Replici in genul 'deci ba nene, ii dai termen si ii zici: fratioare, pan' la 2 vii si zici neagra sau alba, ca n-am eu timp de confuziile tale' sunt scuipatoare de seminte in cartier.
Cel mai bun sfat, care arata smerenia crestina este cel primit de la Manastire - sa spuna acatistul 40 de zile si sa sporeasca in rugaciune spre a a-i linisti Dumnezeu sufletul.
In rest, cine suntem noi sa aruncam piatra despre cine e sau nu vinovat si ce ar trebui sa faca?
Caci cu masura cu care judeci cu aceea vei fi judecat si sa va fereasca Dumnezeu si Maica Domnului de o ispita ca cea pe care o judecam in nimicnicia noastra.
__________________
"Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toată cultură antică precrestină. Eu sînt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în functie de geniul religios al epocii, nu în functie de isprăvi politice"
|