Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Toti Sfintii Parinti Rasariteni de dinaintea Sf Ioan Damaschin sustin dogma Filioque ...
|
Faptul că acest lucru nu este adevărat este susținut nu doar de
Sf Maxim Mărturisitorul:
"Deșii unii apuseni zic că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, ei prin aceasta exprimă numai comunitatea de substanță a Sfântului Duh cu Fiul, distingând că
una este cauza atât a Fiului, cât și a Duhului, adică Tatăl Se află către Unul în raport de naștere, către Altul în raport de purcedere." (Despre purcederea Duhului Sfânt)
ci și de
sf Grigorie de Nazianz
"Tată este Tatăl și El este fără de început fiindcă nu este din altul. Fiu este Fiul și nu este fără de început, căci El este din Tatăl. Iar dacă iei începutul de la timp, atunci El este fără de început, căci Făcătorul timpurilor nu este sub timp. Duh Sfânt adevărat este Duhul, care de la Tatăl purcede, însă nu în felul Fiului, căci nu provine pe calea nașterii ci pe calea purcederii." (Sfântul Grigorie de Nazianz - Cuvântarea 39, fragm. 12)
sau de
sf Vasile cel mare:
Unul este și Duhul Sfînt, enunțat de asemeni separat, dar unit cu Tatăl cel unic prin Fiul cel unic, Care completează prea Sfînta și fericita Treime. Intimitatea Sa cu Tatăl și Fiul o vădește foarte clar faptul că n-a fost rînduit printre creaturi, ci aparte, pentru că El nu este o (creatură) dintre cele mai multe, ci unul (creator). După cum Tatăl este Unul și Fiul este Unul, la fel și Duhul Sfînt Unul este. Prin urmare, atît de departe se găsește față de natura creată, pe cit de departe se află Cel ce este unic față de creaturile cele ce sînt multe (la număr); este atît de unit cu Tatăl și Fiul, pe cît de unită este celula de celulă. Și nu se vede numai de aici că participă la firea (lui Dumnezeu), ci și din faptul că se spune (despre El) că
este «din Dumnezeu»; nu după cum provin de la Dumnezeu toate (creaturile), ci provine din Dumnezeu (ca Dumnezeu), nu prin naștere ca Fiul, ci ca suflare a gurii Sale. (Sfântul Vasile cel Mare,
Despre Sfântul Duh, PSB 12, Editura IBMBOR, 1988)
Întrebîndu-ne dacă bunurile care urmează a fi împărtășite celor vrednici provin numai de la Duhul Sfînt, sîntem îndemnați în același timp de Sfînta Scriptură să credem că autorul și cauza împărțirii bunurilor pe care Duhul le lucrează în noi este numai Dumnezeu Fiul cel Unul-Născut. Căci «toate prin El s-au făcut» și «prin El sînt așezate toate», după cum ne-a învățat însăși Sfînta Scriptură. Și iarăși, ori de cîte ori ne ridicăm pînă la această idee, duși fiind de mîna unui inspirat de sus, înțelegem că toate lucrurile au fost aduse la viață din nimic, dar că ele nu de fiecare dată vin de la aceeași putere fără început, ci mai presus de toate există o Putere care subzistă fără să fi fost născută vreodată, fiind fără început și Care-i cauza cauzei a tot ce există. Căci într-adevăr, din Tatăl se naște Fiul, prin Care au fost făcute toate și de Care e subînțeles inseparabil și Duhul Sfînt, căci nu poți ajunge să te gîndești la Fiul fără să fi fost mai întîi luminat de Duhul. Deci întrucît Duhul Sfînt, din Care izvorăște asupra creației orice împărțire de bunuri, e în strînsă legătură pe de o parte cu Fiul, cu Care îl și concepem în chip imediat,
dar pe de altă parte e strîns legat și de Tatăl (Care e cauza Lui, căci din El purcede) judecînd-o după ipostas, însușirea proprie a Duhului îl situează în urma Fiului și împreună cu Fiul, dar ființa Și-a luat-o prin purcedere de la Tatăl. Căci Fiul e Cel care face cunoscut și pe Duhul Cel purcezător din Tatăl, ca unul Care fiind singur născut în chip unic a ieșit strălucind ca o lumină din Lumina cea nenăscută, așa încît potrivit acestei însușiri distinctive El nu se confundă nici cu Tatăl, nici cu Duhul Sfînt, ci se recunoaște singur după însușirea de care am vorbit. (Sfântul Vasile cel Mare,
Epistole, Editura IBMBOR, 1988, Epistola 38)