View Single Post
  #231  
Vechi 21.04.2013, 21:08:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit De la desfranare pe culmile sfințeniei



“Bănuiesc și nădăjduiesc că toți cunoașteți această viață (a Mariei Egipteanca, n.n.). La noi în mănăstire și cred că în toate mănăstirile – și poate și în parohii – se citește această viață în săptămîna a cincea a Marelui Post. Maria Egipteanca, o tînără destrăbălată care 17 ani a cutreierat în curvie străzile Alexandriei și care-și pierduse fecioria la 12 ani… deci de la 12 ani pînă la 29 de ani a trăit în destrăbălare. Ajunge, tot pentru destrăbălari, în Ierusalim, apoi în biserica unde se înalță Sfînta Cruce a Mîntuitorului – era în veacul al cincilea – și voia din curiozitate să intre și ea în biserică, să vadă lemnul Crucii, și-o putere nevăzută o oprea, pînă cînd a înțeles că era vorba de… viața ei care o “divorța” de Dumnezeu și de cele dumnezeiești. Uitați-vă la rugăciunea ei simplă, dar uimitor de… “teologică”, pentru una care a trăit în curvie de la 12 ani, timp de 17 ani. Ce teologie a învățat ea în acei 17 ani? Dar în cei 12 ani, ce teologie ar fi putut avea?
E uimitor, în simplitatea ei, ce conținut teologic simplu – hai să zicem chiar primitiv – dar lucrător! Fiindcă în acea gîndire teologică a ei, ea își amintea că “deși eu sînt păcătoasă, Fiul tău (se ruga la icoana Maicii Domnului) a venit pentru noi, păcătoșii, să ne mîntuiască”. Și conținutul teologic al rugăciunii ei a fost lucrător, iar cînd a încercat din nou să intre în biserică – cum mărturisește povestirea – acea putere care o oprea, acuma parcă o ajuta. S-a închinat lemnului Crucii, s-a dus înapoi la icoana Maicii Domnului, unde făgăduise de acuma să-și schimbe viața, și-acuma tot de la Maica Domnului cere călăuzire – “ce să facă?” –, și-aude un glas, ca să meargă în pustie. 47 de ani a rămas în pustie, și-ar fi murit necunoscută, dacă Pronia lui Dumnezeu nu l-ar fi trimis pe marele Zosima ca s-o vadă la sfîrșitul vieții ei și să primim și să putem și noi citi spovedania vieții ei deosebit de ziditoare.
(Părintele Rafail Noica)
Viața ta se va umple de sens!
E cu putință corectarea unei vieți greșite. Vîrsta nepriceperii pune păcatul ca sens al vieții sale. Dumnezeu te aduce la cale, la sens. Este o cumpănă de ispășire a relelor: 17 ani de pofte păcătoase, căutate cu nesaț, aduc – pentru cine vrea să se mîntuiască – 17 ani de lupte chinuitoare cu stăvilirea lor. Sfînt să fii – și încă dintre cei întocmai cu Apostolii – și nu pleci din lumea aceasta fară să te spovedești curat, și nu pleci fără Sfintele Taine. Iată o femeie care a smerit pe Avva Zosima. Și iată un model de încurajare pentru orice inimă zdrobită de păcat sau cu a vieții cîrmă ruptă și fară Sensul vieții. Lipește-te de Dumnezeu, de Maica Preacurata și viața ta se va umple de sens!
(Părintele Arsenie Boca)
Cea dintîi predică creștină, rostită de femei
Tradiția Bisericii ne îndeamnă să ne amintim astăzi de Sfînta Maria Egipteanca. Așa cum duminica trecută ne-a pus în față chipul unui mare sfînt și ascet, Ioan Scărarul, și așa cum mai înainte ne pusese înainte chipul Sfîntului Grigorie Palama, acum ne aduce în față un chip de sfîntă femeie nevoitoare, ascetă, care a petrecut mulți ani în pustie și s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Nu este prima femeie intrată în calendarul Bisericii noastre. De altfel, femeile au avut un rol important în istoria creștină, în istoria vestirii creștine, în istoria mîntuirii. Dacă n-ar fi decît să pomenim de Maica Domnului, și apoi să ne amintim de Sfintele Mironosițe, care, înaintea altora, au aflat despre Învierea Domnului și au fost cele dintîi care au vestit-o, și încă ar fi foarte mult. Cea dintîi predică creștină, după Înviere, a fost rostită de mironosițe. Acest lucru nu se scoate întotdeauna în evidență, nu se observă. Se lasă în umbră. E drept că a fost o predică foarte scurtă, dar a fost predică, vestire: “Hristos a inviat!” Cînd, ducîndu-se la mormînt, dimineața, au găsit mormîntul gol, și au vorbit cu îngerii și chiar cu Iisus, s-au întors la ceilalți cu grăbire și spaimă, cu bucurie și cu nerăbdare, să le spună că “Hristos a inviat!”
(Mitropolitul Antonie Plămădeală)
Iertarea păcatelor și marea care nu se murdărește
Se întîmplă însă ca oamenii să cadă în cealaltă extremă: cei cu păcate grele se deznădăjduiesc de mîntuirea lor, de milostivirea lui Dumnezeu. Ei cred că este deja prea tîrziu ca să se pocăiască, și satana le șoptește: “Da, da, așa e, în zadar te mai pocăiești, nu pierde vremea cu asta”. Acești oameni, căzînd în deznădejde, lepădîndu-se de pocăință, nu știu ce este scris în cartea prorocului Iezechiel: “Și cel fărădelege, de se va întoarce de la toate fărădelegile sale, pe care le-a făcut, și va păzi toate poruncile Mele, și va face dreptate și milă, viu va fi și nu va muri. Toate nedreptățile lui, cîte le-a făcut, nu se vor pomeni, ci întru dreptatea sa pe care a făcut-o va fi viu. Au cu vrere voiesc moartea celui fărădelege, zice Domnul, și nu mai vîrtos să se abată el de la calea sa cea rea și să fie viu ? (Iez. 18, 21-23)? Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci mîntuirea lui. A crede că milostivirea lui Dumnezeu este neîndestulătoare pentru iertarea păcatelor grele este totuna cu a spune că dacă arunci în mare un pumn de nisip murdar, ea se va murdări. Nu, ci marea va spăla acel nisip murdar, și el va pieri în adîncul ei fără fund.
(Sf. Luca al Crimeei)
Lumea va merge la teatru, tu la biserică
Dar cum să ne îndepărtăm de lume noi, cei care trăim în lume? Este o îndepărtare de lume cu trupul – aceasta este îndepărtarea în pustie; dar este și o îndepărtare de lume fără a ieși din lume: îndepărtarea de felul ei de viață. Prima nu e la îndemîna tuturor și nu stă în puterea tuturor; a doua e de datoria tuturor și trebuie împlinită de către toți. Și iată, tocmai la aceasta ne chemă Sfîntul Andrei în Canonul său atunci cînd sfătuia să ne îndepărtăm în pustie prin legiuirea bună. Așadar, leapădă năravurile lumești, și fiecare faptă a ta, fiece pas al tău, să le săvîrșești așa cum poruncește legea cea bună a Evangheliei: și ai să viețuiești în mijlocul lumii ca în pustie.
Această bună legiuire se va face între tine și lume ca un perete despărțitor, din pricina căruia nu vei vedea lumea. Ea va fi înaintea ochilor tăi, însă ca și cum nu ar fi. În lume vor continua schimbările ei, iar tu vei avea rînduielile tale. Lumea va merge la teatru, tu la biserică; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va fi la plimbare, tu acasă, în însingurare; ea va fi întru grăire deșartă și glume, tu întru tăcere și slavoslovire a lui Dumnezeu; ea va fi în plăceri, tu în osteneli; ea va citi romane deșarte, tu vei citi dumnezeieștile Scripturi și scrierile Sfinților Părinți; ea va fi la petreceri, tu vei sta de vorbă cu cei de un cuget cu tine sau cu părintele duhovnicesc; ea își va face socoteli egoiste, tu vei face jertfă de sine; ea va fi în visări pătimașe, tu în cugetare la cele dumnezeiești. Și astfel, în toate trasează-ți reguli și introdu-ți rînduieli de viață potrivnice obiceiurilor lumești – și vei fi în lume în afara lumii, ca în pustie. Nici tu nu vei fi văzut în lume, nici lumea nu se va vedea în tine. Vei fi în lume pustnic – și vei deveni următor al Sfintei Maria Egipteanca, fără a te îndepărta în pustie.
(Sf. Teofan Zăvorîtul)

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...e-b1-p1977.htm
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote