<<Cum trebuie sa se apropie monahii si laicii de Taina Dumnezeiestii Cuminecaturi
Arhimandritul Filotei Zervakos (1884 – 1980)
Textul de fata reprezinta o scrisoare a Arhimandritului Filotei Zervakos catre un fiu duhovnicesc, publicata sub acest titlu în revista “Orthodoxos. Philoteos Martyria“, nr. 40-42, ianuarie-septembrie, Tesalonic, 1991, p. 139-143.
Staretul Filotei a fost de foarte tânar sub îndrumarea Sfântului Nectarie de Enghina facatorul de minuni, pe care l-a avut parinte duhovnicesc.
Din 1930 pâna la moartea sa (adica aproape pentru 50 de ani) a fost staretul Mânastirii Loggobardas din Paros, fiind unul din cei mai apreciati duhovnici. A încercat o unire a spiritualitatii liturgice sacramentale cu cea filocalica isihasta.
Punctul de vedere exprimat de Patriarhul Filotei Kokkinos (+1379) în chestiunea Sfintei Împartasanii, prezentat si însusit de staretul Filotei Zervakos, îsi pastreaza actualitatea si are o importanta deosebita din punct de vedere teologic si duhovnicesc:
1. “Patriarhul Filotei Kokkinos este un ucenic si adept al Sfântului Grigore Palama (+1360), contribuind cel mai mult la apararea si raspândirea palamismului si isihasmului, care insista asupra posibilitatii vederii slavei sau luminii dumnezeiesti necreate, prin curatirea inimii si rugaciunea mintii.
2. Prin cele spuse în scrisoare, Patriarhul Filotei arata clar ca isihasmul si împartasirea sacramentala nu se exclud, ci se presupun si se completeaza reciproc, rugaciunea mintii fiind însasi simtirea prezentei euharistice sacramentale a lui Hristos în noi, împartasirea sacramentala implicând si împartasirea duhovniceasca, simtirea lui Hristos.
3. Pozitia echilibrata a Patriarhului Filotei poate sa aduca o lumina în mult disputata discutie ce se continua înca pâna în zilele noastre, între teologi si duhovnici, în jurul desei sau rarei împartasiri. Împartasirea euharistica este o necesitate pentru toti credinciosii, monahi si laici, necesitate care decurge din însasi fiinta si rostul tainei Cuminecaturii, dar ea nu se poate impune si da oricui, fara nici o conditie, lucru care se uita de obicei de cei ce insista exclusiv pe împartasirea fizica.
Sfaturile date în final de Patriarhul Filotei manifesta o deschidere generoasa.
Teoretic ele sunt corecte si practic realizabile mai mult în mânastiri, unde sunt mai putini vietuitori si unde duhovnicii îi pot pregati pe toti prin Taina Marturisirii, decât în parohiile mari, unde datorita numarului mare de credinciosi, practic este aproape imposibila pregatirea acestora prin Taina Marturisirii în vederea împartasirii lor duminica de duminica.
Dar si aici se poate începe – si e de dorit – cu grupuri mai mici de credinciosi care sa fie pregatiti pe rând pentru împartasire în fiecare duminica. Problema este foarte importanta si vom mai reveni asupra ei.>>
http://www.calauzaortodoxa.ro/credin...-impartasanie/