[cezar_ioan]

Fraţilor!

Şi surorilor întru Hristos Domnul,
liniştiţi-vă, vă rog, că doar aşa m-oi linişti şi eu...

Azi m-am trezit cu-o durere insuportabilă în partea delicată a fiinţei mele: aceea pe care nu o pot numi, că n-o cunosc, dar căreia îi sunt supus, prin efectele ei categorice şi implacabile asupra minţii mele conştiente şi asupra comportamentului meu.

M-am trezit supraconştient.

Nu ştiu ce vrăji am făcut sau mi s-au făcut, dar aveam aşa o conşţiinţă mare de străbătea tot mapamondu, până la Yasmina şi muuuult mai departe.

Pe toate le înţelegeam, pe toate le cântăream, pe toate le aveam sub stăpânire...

Fireşte că omul, bietul om aflat sub aşa miraculoasă "trezire", dintr-odată se vede buricul universului şi împarte adevărul cu lopata în toate direcţiile, ca un bun dumnezeu ce se află, nu-i aşa?

Cu toate astea, vă mărturisesc, aveam încă o brumă de luciditate (temei pentru mine să cred o dată mai vârtos că omul e cu adevărat liber să aleagă şi că e responsabil pentru faptele lui, cum zice Biserica, Sfânta): să exprim ce-mi tulbura cugetul sau să tac?

Am ales să exprim, să dau curs.
De ce?
Sec: de curiozitate.

Acum vă las pe voi să judecaţi mai departe.
Eu mi-am înţeles situaţia, cât de cât. Şi o regret.
Pe de altă parte, sunt bucuros că nu m-am cenzurat. Am descoperit multe despre mine şi despre alţi oameni. Despre păcat.
Mă pun primul pe listă, pe lista infamiei. Face-voi ce îmi va pune Dumnezeu, fără cârtire, sper.
Iar de iluziile că am unii prieteni pe forum am scăpat, în sfârşit.
Nu, nu-i am. Am, însă, alţii, tot pe forum, deşi nu merit.

În fine...

Să mă ierte cine o dori şi o avea puterea...