In cripta de la Lyda mi s-a intamplat asa: am intrat eu , ma-m uitat- eu am fost in Israel vara, in iulie, va dati seama ce era afara de caldura! Deci intru, ma uit...cei din biserica ne-au povestit cate ceva, au spus ca pe piatra izvoraste mir, apoi au urcat. Am ramas cativa, dar jos era totusi inabusitor si am urcat inaintea celorlati si m-am uitat prin biserica. Tin minte si acum prima imagine a criptei si cum am coborat in micuta camera pe o scara si am urcat pe cealalta, tin minte piatra in care e sapata mormantul si ca in sinea mea m-am mirat ca nu miroase a mucegai deloc, am atins cu mana pereti- uscati, fara nici un pic de condens; si gandul meu- Doamne, ce uscaciune in partea asta de lume! Apoi am coborat din nou, cand cei mai multi din grup urcasera din nou; sa fiu mai linistita si sa ma pot concentra mai bine; doua prietene vorbeau - uite, ca am luat mir....m-am dus langa piatra si m-am uitat- stersesera din santurile de pe margine un lichid alb, transparent. Am atins chipul sfantului cu degetele si......era umed, era plin de lichid, in partea cea mai inalta si mai atinsa a lespezii!Nu, nu era condens si nu il pusese nimeni acolo, el aparea si atat, si toti au sters piatra si eu, ultima, am avut din nou! Si am trait socul dihotmizarii mintii noastre, am constientizat pentru prima data problema mea; nu ma pot abtine sa nu rumeg in cap ganduri insirate dialectic, inclusiv pentru lucrurile care trebuie cu totul concepute in alt registru! Aplic un fel de filtru de explicatii peste tot, chiar tot si asta ma face sa nu vad viata in toate culorile ei! Din piatra aia aparuse ceva si pe mine m-a dat peste cap si m-am simtit ultimul om ca nu ma pot dezbara de apucaturile astea de a explica tot ce mi se arata!
P.S. In iarna, dupa mine- a fost o prietena a mea acolo - tot genul "exista o explicatie" si la intoarcere mi-a zis doar atat: "ai avut dreptate".
|