În răbdare se simte puterea lui Dumnezeu
Cu cât rabzi necazurile cu voia, cu atât pui un efort care le mărginește puterea.
Răbdarea e o tărie spirituală care micșorează tăria necazurilor. Prin faptul că nu le rabzi, nu le micșorezi și nu le înlături. De suportat tot le suporți, căci n-ai ce face. Dar suportarea fără răbdare e îndoit sau însutit de grea. Cu cât rabzi necazurile cu voia, cu atât pui un efort care le mărginește puterea; cu cât ești mai fără răbdare în ele, cu atât le mărești prin aceasta, părându-ți de nesuportat, fără limită și de nestăpânit prin puterea ta. Necazul care-ți apare, când nu-l rabzi, ca nemărginit îl mărginești, îl stăpânești prin răbdare, căci în ea e puterea lui Dumnezeu, care-l mărginește. Propriu-zis simți această putere cum îl limitează. E și aceasta o formă a sinergiei: cu cât te încordezi mai mult în răbdare, cu atât puterea lui Dumnezeu îți ajută să biruiești necazul.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 698 la Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia XI, Editura Humanitas, București, 2008, p. 221)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|