[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

Sincretism religios in cel mai fericit caz.
Genul de bancuri "spirituale" care le poti gasi pe la conferintele MISA>

Ai sesizat jumătate din înţeles şi te-ai oprit, satisfăcut, la el. De ce nu mai faci încă un pas?
Păi, Aline, tocmai că despre asta ar putea să fie vorba. Despre religie şi toţi puii ei.
Sincretismul religios e consecinţa evidentă a proliferării religiei şi religiilor.
Lăsată la sol, ca viţa de vie fără arac, religia prinde umezeală şi proliferează.
Şi se înmulţeşte în ea însăşi, se încurcă precum părul nepieptănat, se complică şi răscomplică.

E un demers pur omenesc, pe orizontală: mai întâi divizăm analitic misterul şi aşa facem mai multe religii.
Apoi trecem la faza sintetică şi împletim între ele, în mod nou, original, diverse iţe. Iată sincretismul.

Or, anecdota atrage atenţia tocmai asupra acestui fapt: că Dumnezeu nu agreează chestiile astea omeneşti, că nu se ocupă cu ele, că pur şi simplu "nu le are" cu asta, vorba lui Pleşu.
Aşadar, dumnezeeşte este să facem ca Dumnezeu: să nu le avem nici noi cu religia, cu religiile, cu tot sincretismul. Să trecem prin ele, folosindu-ne cel mult de istoria religiei ca de o scară, până la un punct. Apoi, ajunşi în locul unde nu mai foloseşte scara (ci doar Scara!), să-i dăm scăriţei putrezi cu piciorul. Altfel nu păşim în cer nou şi pământ nou, ci rămânem pe scară.
Asta spune bancu. Eşti, oare, de acord?
M-aş bucura.