Cât timp îl primim în casă pe cel sărac? O zi, o săptămână, un an, toată viaţa? ("Un anotimp, un an, un timp"...?)

Părerea mea, păcătoasă de altfel, este că o perioadă prea lungă de astfel de într-ajutorare devine agasantă. Cel ajutat ar trebui şi el, între timp, să se pună pe picioare şi să găsească o soluţie... Desigur, nu luăm pielea de pe om cu cruzime, dar nici noi nu putem trăi întreţinând la nesfârşit pe cineva... Sfinţii care şi-au împărţit averea, au făcut-o o dată şi apoi s-au retras la mănăstire sau în pustie. Sau au trăit foarte modest... Câţi dintre noi putem face asta în zilele noastre? Concret, ca să-mi duc viaţa cu serviciul aferent, am nevoie de un anumit confort. Dacă renunţ la confort/ la serviciu, nu mai am cu ce să ajut (după inima mea - în limite mai strâmte). Deci despre ce vorbim?
Să ne rugăm să ne îmblânzească Dumnezeu şi să ne scoată în cale oameni care ne ajută la nevoie, sau/ şi care nu profită de noi cu orice ocazie. Să ne curăţească mintea şi inima ca să putem judeca drept.