@Pelerin:
Despre bănuțul văduvei, față de care Domnul și-a arătat admirația. Singură și săracă, și-a dat ultimii bani, fără să se mai gândească ce va mânca mâine, din dragoste de Dumnezeu, poate și de sărmani (dacă banii de la templu urmau să fie folosiți pentru asta).

Este gestul repetat apoi de creștinii care au dat totul și au luat calea pustiei, pentru Domnul, punându-și cu adevărat viața în mâinile Sale, jertfindu-și grija pentru ziua de mâine.

Neliniștea pe care o avem nefăcând la fel poate să fie dumnezeiască, sau dimpotrivă, o ispită. Dacă omul e căsătorit, are o familie care depinde de el, Biserica nu-i dă voie să lase toate și să plece, pur și simplu, fără a-și asigura întâi familia.

Dacă este singur și nu are decât răspunderea proprie, atunci, după o atentă cercetare a cugetelor cu un duhovnic iscusit, i-o dă.

Dar consider că sunt multe lucruri pe care le putem face, în lume, cu familie, jertfind poate și zilnic din ale noastre. Poți să nu-ți dai casa, însă o poți împărți cu cel care nu are unde dormi, o vreme. Nu-ți dai averea toată, însă îl primești la masa ta și pe cel care nu are, îl îmbraci, te îngrijești de sănătatea lui.

Eu cred că dacă facem astea fără a pierde nicio ocazie, neliniștile privind bănuțul văduvei încetează.