[Florinvs]

10 tancuri, 11 tanchete, 6 tunuri, 3 arme antitanc, 6 aruncatoare de grenade, 63 pistoale automate, 21 mașini blindate și 9 mașini militare vor fi declansate atacuri la Coșnița, Cocieri, Corjevo, Holercani, Malovata, Ustia, Zolonceni în raionul Dubăsari. Garnizoana Tiraspol va mai trimite 22 tancuri spre Dubăsari, 5 spre Dnestrovsk. Au loc atacuri violente până pe 26 mai. La protestele președintelui Snegur față de agresiunea armatei ruse, Kremlinul răspunde, conform tradiției, că armata rusă nu destabilizează. 21 mai 1992: Smirnov dă un decret prin care Armata a 14-a trece în subordinea "republicii nistrene". Concomitent, se fac apeluri pentru mobilizarea parțială a rezerviștilor. În aceeasi zi, aterizează la Tiraspol un avion cu 600 cazaci de pe Don. La Moscova și Sank Petersburg se formează batalioane de voluntari. Se creează batalionul de miliție Dnestr, în componența căruia vor intra și mulți delincvenți. Departamentul de Stat al USA și-a exprimat imediat îngrijorarea față de implicarea Armatei a 14-a în luptele din regiune. iunie 1992: În prima jumatate a lunii iunie se remarcă o intensificare a atacurilor gardiștilor și cazacilor la Tighina, Cocieri, Coșnița, Corjevo, Dubăsari, Doroțcaia, Pohreba. Se fac încorporari în formațiunile separatiste, se fac transferuri de armament de la Armata a 14-a către separatiști. "Republica nistreană" își creează serviciul de grăniceri, în care se vor înrola cazaci din zona Mării Negre. Terorizarea populației moldovene din Transnistria continuă: sunt arestate personalități din Frontul Popular sub acuzația de terorism: Ilie Ilașcu, Ștefan Urâtu, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco. La Grigoriopol apare grupul Delfin, format din pușcăriași eliberați. Conducerea Republicii Moldova devine tot mai conciliantă față de separatiști. Între timp, autoritățile ruse continuă să prezinte denaturat situația din Transnistria, acuzând Moldova de agresiune, de încercare de exterminare sistematică a populației slave, iar România de livrari de armament către Moldova. 19 iunie 1992: La Tighina, situația devine explozivă: polițiștii moldoveni sunt atacați și uciși de gardiști, sunt puse la cale mai multe înscenări și provocări, care vor tensiona situatia la maximum. În urma unei astfel de înscenari, va fi declanșat un nou conflict armat: peste 1.200 de gardiști și cazaci vor atacă unitatea de poliție a orașului; rachetele Alazan lansate asupra postului vor ajunge și asupra gradinitei de copii aflata în apropiere. Noaptea târziu sosesc polițiști și voluntari dinspre Varnița, pentru ajutorarea polițiștilor asediați[necesită citare]. 20 iunie 1992: În dimineața de 20 iunie, orașul era în mare parte sub control moldovenesc. Tancuri grele ale Armatei a 14-a au forțat podul spre Tighina, dar vor fi oprite de forțele moldovene. Forțele separatiste continua titurile asupra orașului. Începe un război în toata puterea cuvântului, orașul Tighina fiind bombardat și atacat cu armamant greu. În același timp sunt atacate și alte localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița. Podul de peste Nistru va fi ocupat de gardiști, după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orașul va fi invadat de armata și de forțele separatiste. Consiliul militar al Armatei a 14- va adresa președintelui Snegur un ultimantum prin care cere că forțele moldovene să înceteze agresiunea, în caz contrar, armata trecând la atac. Însemna război declarat al Rusiei contra Moldovei. 20-21 iunie 1992: Continua invadarea orașului Tighina de către tancurile armatei ruse, care arborează fără jenă steagurile Rusiei. Orașul este bombardat de către separatiști. În ciuda acestor fapte, tot Elțin acuză Moldova de agresiune, amenintând că armata rusă va fi obligată să riposteze. În față reactiilor ezitante ale autoritățiilor moldovene, sute de voluntari din Transnistria vor veni la Chișinău cerând arme pentru a luptă contra rebelilor. Au manifestat și în față ambasadei ruse. Agresiunea armatei ruse asupra Tighinei s-a soldat, până în dimineața de 22 iunie, cu aproximativ 200 de morți și 300 de răniți de partea polițiștilor și populației civile moldovenești. Bombardamentele au distrus fabrici, relee de comunicatii, locuinte. Presedintele Federatie Ruse agresoare, Elțin, a refuzat orice contact telefonic cu Snegur. Atacurile și invaziile secesioniștilor au determint un exod în masă al populației civile din zona de conflict. 21 iunie 1992: Se semnează acordul de încetare a focului.

Din opiniile exprimate de colonelul Anatol Munteanu, care a participat direct in acest razboi, razboiul a fost pierdut de Moldova si datorita ezitarilor lui Mircea Snegur (securitatea moldoveneasca reusisera sa-l aresteze pe Smirnov, dar a fost eliberat apoi!) si a slabei reactii a unor oameni din conducerea de atunci a Moldovei !