Numai Iisus Hristos s'a zămislit şi s'a născut fără de pă­catul strămoşesc, numai din El s'a întins această izbăvire de păcat la toţi. Dacă s'ar fi zămislit şi Fecioara, s'ar fi întins şi din ea, sau, dată fiind solidaritatea, unitatea adâncă a firii umane, mai degrabă din ea izbăvirea de păcat peste oameni.
În special, pentru trei motive s'a zămislit şi născut Iisus Hristos fără de păcatul strămoşesc, din care niciunul nu poate fi invocat pentru concepţia imaculată a Fecioarei Măria. Sunt două motive din care decurge organic naşterea lui Iisus fără de păcatul strămoşesc, libertatea Lui de legea naşterii sub pă­cat, nefiind necesară o întemeiere neorganică a ei ca în cazul Fecioarei Măria. Aceste motive sunt:
1).Zămislirea Lui fără sămânţă bărbătească, adică fără stârnirea de poftă în Fecioara Măria. Iar aceasta se datoreşte faptului că acum nu se naşte un subiect care nu exista nicidecum înainte, prin iniţiativa unor subiecte omeneşti străine, ci un subiect divin se face şi subiect al firii umane, îşi constituie şi o fire umană prin proprie iniţia­tivă, nu silit de o pereche de subiecte umane. Şi numai aşa se puteau petrece lucrurile, odată ce iniţiativa mântuirii noastre S'a luat şi a pornit a se realiza de Dumnezeu, nu de oameni. Numai prin faptul că Iisus Hristos vine pe lume prin întruparea unui ipostas din Treime, El nu mai e un produs al legii naturale de înmulţire a omenirii, nu mai aduce cu Sine păcatul legat de această legei Numai Dumnezeu se poate naşte ca om fără păcat, pentrucă nu era un produs al sporirii naturale a omenirii, ci ve­nea de sus. Un om nu se poate naşte în afară de legea naturala a înmulţirii oamenilor, deci fără păcatul legat de ea.
2). Dar şi mai mult decât motivul amintit, ceeace înteme­iază lipsa de păcat a Mântuitorului chiar din prima clipă a ză­mislirii Sale, e faptul că purătorul firii omeneşti e Dumnezeu Cuvântul însuşi şi Dumnezeu nu poate avea păcat, odată ce păcatul e act sau stare contrară lui Dumnezeu. Apoi faptul că Cel ce se năştea fiind Dumnezeu, avea pe Duhul Sfânt nedespărţit unit cu El şi Acesta a curăţit dela început ceeace a luat din Fe­cioara Măria, curăţind în acelaşi timp şi pe Fecioara Maria. Aceasta o indică Teofan al Niceii, spunând despre Hristos că a fost curăţit de pata păcatului universal în momentul conceperii prin plinătatea Duhului, nu şi despre Măria. Mai mult, spune că El a fost curăţit prima dată de această pată.
3) Al treilea motiv din care decurge organic necesitatea naşterii fără de păcat a Domnului, a fost misiunea Lui de a-şi da viaţa pentru răscumpărarea oamenilor. Altfel El ar fi tre­buit sa moară pentru Sine şi n'ar mai fi putut muri pentru oameni. Fecioara Măria însă n'a fost nici ipostas dumneseesc unit indisolubil cu Duhul Sfânt şi născut ca om fără sămânţă bărbătească, nici n'a avut să aducă jertfă de răscumpărare pen­tru neamul omenesc.
Teologii catolici aduc în sprijinul dogmei despre imaculata concepţie a Fecioarei curăţenia pe care mai ales din veacul V în­coace i-o atribue Părinţii şi scriitorii bisericeşti chiar dela naşte­rea ei, înainte de-a se întrupa din ea Fiul lui Dumnezeu. Dar ei trec peste faptul că chiar scriitorii bisericeşti cari descriu în cele mai categorice accente sfinţenia, curaţi Mariei dela naştere, vorbesc de o altă curăţire a ei la zămislirea dumnezeescului ei Fiu, sau o socotesc doar un adaus de graţie, şi de strălucire supranaturală. Dar făcând abstracţie de concepţia celor mai mulţi din aceşti scriitori, termenii sunt prea clari pentru a per­mite o astfel de interpretare. Maria curăţită, sfinţită în momentul zămislirii Cuvântului e deslegată de blestemul Evei. Dar de ce a avut Sf. Fecioară trebuinţă de curăţire în momentul întrupării Cuvântului, dacă ea era curată de pata păcatului strămoşesc dela concepţia ei? Căci toţi, ortodocşi şi catolici sunt de acord că Maria n'a săvârşit nici un păcat personal de care să fi trebuit să fie curăţită.
Prin aceasta se dă cel mai satisfăcător răspuns şi la între­barea în ce a constat darul cu care a fost înzestrată Fecioara Maria dela naştere? Într'o putere deosebită care i-a ajutat să nu săvârşească păcate porscnale. Prin această putere, care nu excludea lucrarea personală, ea a ţinut în frâu slăbiciunea naturii, ca pe o pură potenţialitate. Numai în felul acesta Maria a câştigat şi o vrednicie personală în faţa lui Dumnezeu. Altfel ea n'ar fi avut niciun merit pentru sfinţenia ei mai presus de a tuturor oamenilor. Contrastul categoric în care Părinţii şi scriitorii bisericeşti o situiază faţă de Eva, e întemeiat numai pe faptul că pe când Eva deşi nu avea pata unui păcat moştenit s'a întinat, Maria cu toate că avea acea pata s'a păstrat într'o totală curăţenie. Admiţând un har ca putere de nepăcătuirepersonală, nu ne contrazicem cu cele spuse înainte. Numai harul mântuirii, al eliberării de păcatul strămoşesc, a venit prin Hristos. Un har în general, ca puterea dumnezeească, de diferite grade, spre a face binele şi a evita răul, s'a dat adeseori în Te­stamentul Vechiu. Prorocii ui atins cu ajutorul acestui har cele mai înalte grade de sfinţenie personală. Totuşi n-au fost elibe­raţi de păcatul personal.
Întrebarea catolicilor cum a putut coexista harul în Fecioara Maria cu pata, păcatului strămoşesc, vine din confuzia ce o fac între har peste tot harul mântuirii. Fecioara Măria a fost împodobită cu harul cel mai bogat în gradul suprem. Mai mult decât Moise, Ilie, Ioan Botezătorul. Dar totuşi nu cu harul care şterge pata păcătului strămoşesc.
Ea a avut supremul grad de sfinţenie la care nu s'a ridicat şi nu se va ridica, nici odată nici un om. Ea a fost culmea cea mai înaltă la care s'a ridicat omenirea în întâmpinarea lui Dumnezeu. Dar aceasta a fost o curăţie personală, nu curăţia firii, care constituia fondul comun, transmisibil al umanităţi, care avea să fie curăţit numai prin Iisus Hristos, când avea să în­ceapă mântuirea tuturor celor ce se împărtăşesc de El. Faptul că ea la naştere primeşte darul unei astfel de sfinţenii şi că aşterea ei înseamnă apariţia muntelui cel mai înalt a scării însufleţite pe care avea să coboare Fiul lui Dumnezeu în firea omenească începând mântuirea noastră, fac pe Sf. Părinţi şi scriitorii bisericeşti să glorifice evenimentul zămislirii Fecioarei, dacă au ocazia să vorbească despre el, ca pe evenimentul care deschide epoca mântuirii în istoria omenirii. Şi de asemenea, sfinţenia personală unică a Fecioarei chiar înainte de momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu din ea, îi face să recurgă la cele mai avântate descrieri pentru a o reda în mod adecvat.
http://www.maicadomnului.ro/pr-dumit...ci_l33_p0.html