Iar Sf. Efrem Sirul, invocat de catolici ca cel mai preţios martor în sprijinul imaculatei concepţii, alăturea de Ambrosie şi Fericitul Augustin, zice: «Hristos s'a născut dintr'o natură supusă întinăciunilor, pe care Dumnezeu trebuia s'o cureţe, cercetându-o... Astfel Hristos a curăţit pe Fecioara şi aşa s'a nă­scut, pentru a arăta că Hristos efectuiază toată curăţia acolo unde se găseşte. El a curăţit-o în Duhul Sfânt pentru a o pre­găti (spre a fi Maica lui Dumnezeu) şi aşa a fost conceput din-tr'un sân curăţit». Iar în alt loc o înfăţişază pe Fecioara zicând Domnului: Te voi numi Fiu, Frate, Mire şi Domn, pe Tine care ai renăscut pe Maica Ta prin noua naştere al cărei izvor e apa? Sunt sora Ta, pentrucă amândoi avem pe David ca strămoş; de asemenea Maica Ta, pentrucă Te-am zămislit; mireasa Ta, fiind sfinţită prin harul Tău; slujnica Ta şi fiica Ta, născută din apă şi din sânge, pentrucă m'ai răscumpărat cu sângele Tău, cu preţul vieţii Tale şi pentrucă a trebuit să mă naşti prin botez. Cel pe care l-am născut, m'a renăscut la rândul Său printr'o nouă naştere, El care a împodobit pe Maica Sa cu un veşmânt nou şi i-a încorporat carnea ei, în vreme ce ea însăşi a îmbrăcat strălucirea, măreţia şi demnitatea Fiu­lui ei.
Bachelet spune că aci ar fi vorba pe deoparte de o sfinţire în momentul întrupării, care, deşi nu se ştie în ce constă, nu e în niciun caz curăţirea de păcatul strămoşesc, odată ce Sf. Efrem Sirul o numeşte şi înainte curată şi sfântă, pe de alta de un botez ulterior al Maicii Domnului, după chipul altor botezuri de oameni justificaţi. Dar acestea sunt interpretări forţate. Am arătat înainte un mod mai just de armonizare a celor două curăţiri. Iar de un botez dat după justificare nu ştim nimic. Fe­cioara vorbeşte clar de renaştere printr'o nouă naştere. Aceasta înseamnă o naştere după naşterea fizică, nu deodată cu ea.
Locurile acestea ale Sfântului Efrem arată cum trebuesc
înţelese epitetele ce le dă el, şi după el toţi scriitorii din Răsărit, Fecioarei, chiar înainte de a zămisli pe Fiul ei: preaneprihănită, preacurată. Ele nu pot fi traduse prin cuvântul imaculată, în sensul lui tehnic catolic: fără păcatul strămoşesc, cum traduc
teologii catolici.
Alţi Părinţi declară apriat că Măria s'a născut cu păcatul
strămoşesc. Aşa, Ciril din Alexandria spune că, afară de Iisus, niciun om, nici Maria, n'a făcut excepţie dela legea naşterii cu păcatul strămoşesc. Ca şi Irineu, Origen, Teitulian, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Ieronim, Ilarie, îi atribuia anumite slăbiciuni, neînţelegeri, etc.
Sinodul ecumenic din Efes a dat un mare avânt cultului Maicii Domnului şi unui scris care elogia curăţia şi slava ei. Dar nu se poate demonstra nici prin scrisul acesta că Măria ar fi fost socotită ca născută fără păcatul strămoşesc.
Teologii catolici aduc, ca prim pretins martor după Efes al concepţiei imaculate pe Teodat din Ancira, membru marcant al sinodului din Efes, care o opune pe Maria Evei, o nu­meşte neprihănită, liberă de viclenia Evei, ca un crin odrăslit în mijlocul mărăcinilor. Dar tot Teodot zice altădată: «Ad­versarii maternităţii divine n'au voit să înţeleagă învăţătura alor noştri, privitor la transformarea spre sfinţenie a Fecioa­rei. Dar asemănări împrumutate dela lucrurile pipăibile ne pot da o ideie despre taină. Dacă o bucată de fier cu totul neagră şi încărcată de pete se curăţă de corpurile străine când e aruncată în foc şi primeşte într'o clipă puritatea naturii sale; dacă, câştigă asemănarea cu flacăra care o curăţeşte, devine inacce­sibilă atingerii şi consumă orice materie ce se apropie de ea, ce e de mirat dacă Fecioara preaneprihănită a fost dusă la o curăţie desăvârşită prin contactul cu focul divin şi imaterial; dacă ea a fost curăţită de tot ce era material şi străin naturii παρὰ φύσιν şi aşezată în toată strălucirea frumuseţii naturii, încât de aci înainte să fie inaccesibilă şi închisă şi sustrasă la toate falsificările trupeşti σαρκικοῖς παρανοθεύμασι. Şi pre­cum acela care se aşează sub o cascadă este muiat deja cap până la picioare, la fel Fecioara, Maica lui Dumnezeu, a fost, aceasta e convingerea noastră, unsă în întregime de sfinţenia Sfântului Duh, care s'a pogorît peste ea; apoi a primit Cuvântul lui Dum­nezeu cel viu, în camera cu totul înmiresmată a fecioriei ei M. Jugie declară că acest pasagiu nu cadrează cu doctrina lui Teodot din Omilia a şasea. De aceea pentru el nu rămân decât două ipoteze: sau autorul acestei Omilii nu e identic cu autorul Omiliei a şasea, sau gândirea lui Teodot referitoare la curăţia Mariei a suferit o anumită evoluţie. Dar acestea sunt ipotezele disperării. Noi trebue să acceptăm deopotrivă ambele categorii de expresii pe cari le folosesc aproape toţi scriitorii răsăriteni, despre Maria, chiar dacă ni se par contradictorii doctrinelor lor, căutând să înţelegem această aparentă contra­dicţie, nu să le sacrificăm pe unele. Şi punctul de vedere care le armonizează pe toate e că toţi atribuiau Mariei o curăţie şi înainte de întruparea Cuvântului, dar nu o curăţie de natură (am văzut că şi Sf. Efrem Sirul spune că Iisus s'a născut dintr'o «natură su­pusă întinăciunilor, ci una personală. De aceea pot vorbi de o altă curăţie în momentul întrupării. Aproape toţi folosesc cele mai avântate cuvinte despre curăţia Mariei, dar în acelaşi timp spun că la întrupare a fost mântuită, eliberată, firea. Teodot spune şi el că la conceperea Cuvântului, firea a fost ridicată din starea contrară firii, prin ceea ce în general Sf. Părinţi înţeleg păcatul originar.
Aceeaşi exprimare contradictorie, plină de sens pentru noi, dar neînţeleasă, de catolici, o găsim la Proclu, patriarhul Constantinopolei (V446), invocat şi el de M. Jugie pentru teza ca­tolică. Pe de o parte spune că Dumnezeu a creiat-o pe Fecioară fără de ocară, pe de alta că a înnoit-o când s'a întrupat din ea şi de aceea nu s'a întinat prin întrupare: Cuvântul nu s'a întinat locuind în sânul pe care El însuşi l-a creiat fără ocară ἀνοβριστως ἐδημιούργησεν, căci lutul nu murdăreşte pe olar, când aceia înnoieşte vasul pe care l-a făcut οὐ μιαίνει τὸν κεραμέα ἀνακαινίζοντα ὅπερ ἔπλασε σκεῦος. Vasul aci nu înseamnă toată natura omenească, pe care, după ce a făcut-o la început, a înnoit-o la naşterea Fecioarei, cum interpretează, împotriva textului, M. Jugie. Ci e persoana Fecioarei Maria, e sânul creiat fără ocară la naşterea ei. Dar acest vas pe care l-a făcut la naşterea ei, l-a reînnoit după ce l-a făcut. Şi numai aşa acest sân nu l-a murdărit, aşezându-se în el.

Isichie, preot din Ierusalim (mort la 450), un alt martor invocat de M. Jugie pentru imaculata concepţie, deşi spune că Dumnezeu a păstrat pe Maria curată de toată întinăciunea, in­terpretează sabia care a trecut prin ea, ca şi Părinţii din sec. IV, ca chinul gândurilor contradictorii şi al nesiguranţei la vede­rea patimilor Mântuitorului.