Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Am scris că "deja, înainte de Concepție (prin acest cuvânt mă refer la Întruparea Domnului, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, iar nu la conceperea Fecioarei Maria din părinții Săi cei sfinți), Fecioara este plină de har."
În acest caz, da, retrag termenul folosit neglijent/neatent și menționez că sensul e cel scris mai sus în paranteză: Întruparea Domnului, la aceasta mă refeream, evident... Sper că acum e limpede și că termenul folosit neatent nu distruge tot sensul afirmației.
În concluzie, eu afirm că Fecioara e plină de har încă din momentul acceptării Ei de a fi Maica lui Hristos, Dumnezeu-Omul. Și cred că această plinătate e dată tocmai în vederea purtării Fiului lui Dumnezeu.
|
Observ în continuare că aveți o rigiditate inexplicabilă atunci când vine vorba despre cuvântul har, folosit în Biblie. Dacă dumneavoastră, ca și alții, considerați că termenul har are un singur înțeles, atunci nu puteți să explicați care este înțelesul cuvântului har folosit în aceeași pericopă când îngerul îi spune:
"ai aflat har". Acesta este numai unul dintre fragmentele din care reiese
polisemia acestui cuvânt. Mai sunt multe altele. Rigiditatea cu care pedalați pe un singur înțeles, care este nepotrivit contextului biblic respectiv, mie mi se pare inexplicabilă, mai ales în contextul în care am atras repetat atenția că în teologia biblică neo-testamentară cuvântul
har nu are o singură semnificație. Dacă mergeți ca și Mihnea D. pe aceeași linie, atunci întru adevăr când vine vorba de textul cu două versete mai jos chiar ajungeți, împreună cu dânsul, să vă ștergeți la spate cu Sfintele Scripturi.
Pe de altă parte, este anormal atâta vreme cât vi s-au pus în față variante alternative de explicații (posibile) să vă comportați ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum nimic nu s-ar fi spus, ca și cum nu aveți nici o contra-argumentație de dat, dacă credeți că varianta dumneavoastră sau a altora este cea corectă. Din partea lui Mihnea D. se vede treaba că aplică aceeași "strategie" în care a mai fost surprins și de alții de a o face pe "omu' cu orbul găinilor"; din partea dânsului suntem obișnuiți cu astfel de tratamente pe care nu le calific.
După reacțiile care au apărut chiar am avut tendința să spun ceva insultător, însă mă rezum la a vă spune să puneți mâna pe ceva de citit, eventual pe un dicționar de Noul Testament, acolo unde oameni de meserie în teologie explică cum stă treaba cu termenul har. În dicționarul Pr. Ioan Mircea, singurul ortodox despre care știu să fi fost scris, se vede și acolo aceeași rigiditate cu privire la termenul har (probabil părintele Ioan Mircea nu a avut prea mult timp la dispoziție pentru scrierea acestui dicționar, care dealtfel este destul de bun în general pentru ortodocși și nu numai și mai este și foarte ieftin în comparație cu altele); de aceea recomandarea este să fie eventual unul de sorginte occidentală (sau eventual chiar și pe pagini internet), unde lucrurile sunt analizate mai în detaliu, chiar dacă trebuie să stăm în gardă ortodoxă când le citim.