View Single Post
  #768  
Vechi 28.04.2013, 16:18:33
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.252
Implicit

Hristos nu a întemeiat nicio religie nouă, nici nu a îmbunătățit alta mai veche, fiindcă Hristos este singurul Dumnezeu adevărat, nu un dumnezeu printre alții. O dată cu Întruparea, și mai ales după Cinzecime orice efort omenesc de a accesa transcendentul (adică orice intenție religioasă) își pierde sensul.

Hristos a agonisit Biserica, iar Duhul Sfânt a ctitorit-o, odihnindu-Se și lucrând în țesătura de taină a vieții ei. Biserica reprezintă o realitate fără precedent în istoria de după cădere, deși modelul ei ceresc este anterior facerii lumii. Între bisericesc și religios există o diferență ca de la cer la pământ, fapt arătat de profesorul Christos Yannaras în eseul său "Contra religiei", care aprofundează intuițiile părintelui Alexander Schmeman exprimate mai ales în lucrarea sa "Euharistia, Taina Împărăției". Ambele cărți sunt disponibile, se pot achiziționa și citi, iar după aceea putem discuta despre aceste lucruri având o bază de informații cheie la dispoziție.

Este corectă și observația că creștinismul a devenit, în timp, o religie, dar asta s-a întâmplat în răspăr cu eforturile apostolilor, mucenicilor, doctrinarilor, a sinoadelor ecumenice și locale, a veghetorilor din pustie etc, de a ține Biserica departe de tentația religiosului, afirmând fiecare în felul lor că Biserica nu este oferta cea mai bună de pe piața credințelor, ci este însăși Oferta. Aparentul exclusivism bisericesc este realist, nu propagandistic, întrucât Biserica conține deja de la Cinzecime germenii Împărăției, iar acest fapt capital nu se limitează doar la a fi conținutul unei credințe mentale, ci se adeverește într-un mod de existență diferit ce cuprinde toate, toate, toate cele ale vieții. Când părinții spun "în afara Bisericii nu este mântuire", ei nu sunt mizantropi, resentimentari sau neînduplecați, ci pur și simplu cinstiți, onești până la sânge.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote