[Mihailc]

Hristos nu a întemeiat nicio religie nouă, nici nu a îmbunătăţit alta mai veche, fiindcă Hristos este singurul Dumnezeu adevărat, nu un dumnezeu printre alţii. O dată cu Întruparea, şi mai ales după Cinzecime orice efort omenesc de a accesa transcendentul (adică orice intenţie religioasă) îşi pierde sensul.

Hristos a agonisit Biserica, iar Duhul Sfânt a ctitorit-o, odihnindu-Se şi lucrând în ţesătura de taină a vieţii ei. Biserica reprezintă o realitate fără precedent în istoria de după cădere, deşi modelul ei ceresc este anterior facerii lumii. Între bisericesc şi religios există o diferenţă ca de la cer la pământ, fapt arătat de profesorul Christos Yannaras în eseul său "Contra religiei", care aprofundează intuiţiile părintelui Alexander Schmeman exprimate mai ales în lucrarea sa "Euharistia, Taina Împărăţiei". Ambele cărţi sunt disponibile, se pot achiziţiona şi citi, iar după aceea putem discuta despre aceste lucruri având o bază de informaţii cheie la dispoziţie.

Este corectă şi observaţia că creştinismul a devenit, în timp, o religie, dar asta s-a întâmplat în răspăr cu eforturile apostolilor, mucenicilor, doctrinarilor, a sinoadelor ecumenice şi locale, a veghetorilor din pustie etc, de a ţine Biserica departe de tentaţia religiosului, afirmând fiecare în felul lor că Biserica nu este oferta cea mai bună de pe piaţa credinţelor, ci este însăşi Oferta. Aparentul exclusivism bisericesc este realist, nu propagandistic, întrucât Biserica conţine deja de la Cinzecime germenii Împărăţiei, iar acest fapt capital nu se limitează doar la a fi conţinutul unei credinţe mentale, ci se adevereşte într-un mod de existenţă diferit ce cuprinde toate, toate, toate cele ale vieţii. Când părinţii spun "în afara Bisericii nu este mântuire", ei nu sunt mizantropi, resentimentari sau neînduplecaţi, ci pur şi simplu cinstiţi, oneşti până la sânge.