[glykys]

Meditatie in Sfanta zi de Luni

"Dar o data incepand ultimele zile ale Postului, descoperim ca primele trei zile, luni, marti si miercuri au, in interiorul derularii lor liturgice a Saptamanii Sfinte, un scop bine definit: ele situeaza sarbatorile in perspectiva sfarsitului. Ne reamintim sensul eshatologic al Pastelui, ce se vadeste a fi inceput si sfarsit de viata. Este tocmai acea dezlegare a dramei care este drama Postului. Este o ridicare de voal. Fastul adancit in taina sporeste si, fara indoiala, marcheaza constiintele noastre, ale fiecaruia dintre noi in parte. Simtim si vedem ca se intampla ceva deosebit....

De aceea, Postul cel Mare este totdeauna postul care urmeaza si care ne va obliga mereu si mereu la ceva mai mult din partea noastra. Intr-o falsificare de valori, totul a devenit comemorare: comemoram o nastere, o persoana, o moarte etc... De aceea, ideea aceasta a comemorarii s-a transformat si s-a transmis si in actele liturgice, rationalizate si transformate in idei, inlantuiri de simboluri lipsite de vlaga duhovniceasca. Tot ce nu poate fi cuprins intr-un adevar intelectual este clasificat drept poezie, adica ceva ce poate sa nu fie bagat in seama la un moment dat. Aceasta cand extremei supraintelectuale nu ii consuna in plan liturgic o alta, ultrapietista, care transforma Liturghia si liturgicul in general in planul personal al pietatii, doar in lacrima, in plans, in bataie cu pumnul in piept si altele.
Liturgicul in general si mai ales Sfanta Liturghie nu e nici comemorare de idei, nici reducere la rugaciune personala. In general, Biserica nu face celebrare la rugaciune personala. In general, Biserica nu face celebrare de idei. Comemorarea se transforma in celebrare liturgica, cand oamenii se strang si se impartasesc unii de altii si, impreuna, de Dumnezeu, depasind izolarea lor si separarea lor fireasca, reactionand ca un singur trup, ca o singura fiinta, la un eveniment dat. Se releva astfel sensul si misiunea celebrarii, acela de a transcende evenimentul, de a-l ridica spre Imparatia lui Dumnezeu. Biserica se transforma astfel in ceea ce face viu si prezent: memorialul lui Iisus Hristos. Zilele se releva in aceasta sapatamana ca un permanent prezent sau ca un permanent continuu, ca acel indubitabil astazi liturgic, cu conotatii largi si extrem de bine infipte in realitatea gandirii Sf. Parinti......
Aducerea aminte este deci cea mai minunata si in acelasi timp cea mai tragica dintre toate facultatile umane... e o prezenta a fiintei absente, astfel incat, cu cat il facem prezent pe cel de care ne amintim, cu atat mai puternica e suferinta pe care o simtim din cauza absentei lui, Doar in Hristos aducerea aminte a redevenit putere de a umple timpul distrus, distrus prin pacat si prin moarte, prin ura si prin uitare. Tocmai aceasta aducere aminte ca putere asupra timpului si a distrugerii lui se afla chiar in inima celebrarii liturgice, a acelui astazi liturgic. Cu siguranta Fecioara nu naste astazi, nimeni astazi nu mai sta in fata lui Pillat, acestea apartin trecutului. Dar astazi putem sa ne amintim toate aceste fapte si Biserica este, inainte de toate, darul trecutului care priveste spre viitor. Astazi putem sa ne amintim darul si puterea acestei aduceri aminte care transforma fapta trecutului in eveniment cu deschidere eterna. Biserica intra din nou in eveniment. Pastele nu mai e, asadar, o simpla comemorare frumoasa si solemna a unui eveniment trecut. Este insusi evenimentul exprimat, daruit noua, evenimentul eficient intotdeauna, care descopera ca lumea noastra, timpul nostru si viata noastra sunt la sfarsitul lor si care anunta inceputul vietii noastre.
Aceasta orientare spre a doua Venire este prezenta in textul Triodului si devine mai pregnanta o data cu inceputul zilei de Luni cand in toate manastirile se canta atunci cand se cheama la rugaciunea de la mizezul noptii:

"Iata, Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui!"...........

"Cinstitele Patimi au rasarit lumii in aceasta zi ca niste lumini de mantuire. Ca Hristos merge sa patimeasca din bunatatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma primeste a Se rastigni pe lemn ca sa mantuiasca pe om."

Lumina mantuirii ne releva insa o alta dimensiune a acestei zile de Luni, zi ca toate celelalte, dar neasemanandu-se cu niciuna dintre ele, pentru ca, dupa a doua stihologie la Utrenia Deniei de Duminica, se canta aceasta cantare: "Judecatorule cel navazut, cum te-ai vazut cu trup si mergi sa fii ucis de oamenii faradelegii, judecand judecata noastra cu patima Ta!" Pomenirea pe care o cuprinde Sinaxarul zilei face referire la Iosif cel cu bun chip si curat si la pilda smochinului neroditor, ca de altfel, si textul Evangheliei de azi. Daca prima imagine este aceea a lui Iosif ce fuge de pacat, pentru ca mai apoi sa se faca daruitor de grau, cea de-a doua imagine, a smochinului neroditor, are dubla semnificatie. Prima o vadeste insusi Sinaxarul: Smochin de roade duhovniceasti lipsit pe Sinagoga Hristos a vadit.Hristos o blastama si o usuca, boala ei departe sa se duca. Iar cea de-a doua, de mai mare adancime duhovniceasca, este relavanta la o alta cantare, care zice:

"Temandu-ne, fratilor, de pedeapsa smochinului celui uscat pentru nerodire, sa aducem roade vrednice de pocainta lui Hristos, Celui ce ne da mare mila" ca si "Sa nu te ajunga, suflete, vina smochinului - auziti, vina smochinului - si te nevoieste sa rodesti roade bune din brazdele inimii, aducandu-le lui Hristos, Facatorul Tau, in pocainta."
Daca, asadar, primul sens este acela al unei Biserici ce si-a pierdut valoarea eclesiologica, cazul Sinagogii, cel de-al doilea sens este cel care ne cheama acum, chiar intr-al 11-lea ceas, la un efort propriu de rodire, de a iesi asadar, din vina smochinului.
Aceasta vina a smochinului este pusa in contrast cu foamea de mantuire omeneasca a Mantuitorului - Isidor Pelusiotul, o zice Sinaxarul, vede in smochin pomul care a dat frunzele cu care primii cazuti ai omenirii si-au ascuns rusinea dezgolirii - acestei rusini, asadar, nerusinare a smochinului i se opune foamea de viata mantuitoare a Mantuitorului Hristos. Iata ce zice cantarea:
"Flamanzit-a de mantuire omeneasca Hristos, Dumnezeul meu, El, Care este Painea vietii. pentru aceasta a venit la smochin, adica la adunarea neroditoare, care e acoperita cu frunzele legii. Daca a vazut-o, a blestemat-o. "
Si aceasta ne releva sensul cantarii, luminandei de astazi, care, incepand din aceasta zi, se canta in intreaga Saptamana a Patimilor: "Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita. / si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-insa. / Lumineaza-mi haina sufletului meu, / Datatorule de lumina si ma mantuieste."

Transformarea duhovniceasca necesara este evidenta. Adunarea sau, altfel spus, adunarea liturgica se transforma din pastratoare si talcuitoare a legii vechi, cum era Sinagoga, in camara distinsa, in care se pastreaza spre mantuire roadele duhovnicesti cele adevarate si mai cu seama paharul la care Hristos ne indeamna: "Uitandu-va la Mine, sa nu ganditi cu mandrie, ci sa va plecati spre cele smerite. Beti paharul meu, pe care Eu il beau si veti fi slaviti cu Mine intru Imparatia Tatalui Meu.".....
Dar intrarea in camara cea de taina a Mantuitorului, imbracarea in haina de lumina ne cere sa ne cercetam acum, fara durere, ca sa nu ne cercetam in iad, cu durere. Pentru ca Domnul sa gaseasca in noi odihna si saturarea de foamea mantuirii.

Spre intarire, Triodul ne da si textul a doua mari treceri, a doua mari "paste" sa le numim, si anume, textul de la Iesire1, 10-20 si de la Iov, 1, 1, doua paremii, cum le numeste Biserica, care, dupa ce arata amareala robiei, arata si faptul ca exista mereu oameni care fac voia Domnului: moasele egiptene care nu ucid pe pruncii israeliti si Iov care rezista incercarilor lui satan. Dar de fiecare data se arata si voia lui Dumnezeu in acesti oameni si ajutorul pe care Domnul il da, ajutor in functie de care fiecare dintre noi vom fi judecati de catre Judecatorul pe care, iata, Lunea Patimilor ni-L arata ca vine tuturor spre scoatere la Judecata.

Lunea aceasta ne mai descopera insa alte doua aspecte care se consituie in cadre ale reintegrarii noastre in viata lui Hristos Domnul: "Apropiatu-a-sau noua Pastile mari si dumnezeiesti." precum si " Mergand Domnul spre Patima cea de bunavoie, a zis apostolilor pe cale: Iata, ne suim in Ierusalim si se va da Fiul Omului precum scrie pentru Dansul. Sa venim dar si noi cu ganduri curate sa mergem impreuna cu Dansul si impreuna sa ne rastignim si sa ne omoram pentru Dansul, dinspre desfatarile lumesti. Sa vietuim cu Dansul si sa-L auzim pe El zicand: De acum nu ma mai sui in Ierusalimul cel pamantesc ca sa patimesc, ci Ma voi sui la Tatal meu si Tatal vostru, la Dumnezeul meu si Dumnezeul vostru si impreuna va voi inalta pe voi la Ierusalimul cel de sus, in Imparatia cerurilor."
Iata, asadar, sensul zilei de astazi: Aici, acum, calatorim in Dumnezeu si nu printre reguli. Percepem deja cum linistea mortilor ii apasa pe cei vii, cum Hristos increstineaza moartea. Ea nu mai e o intrusa, si o mare initiatoare, daca vreti..."

(ibidem, extrase din pp. 114-122)