[Korina]

Nasterea acasa mi se pare o idee foarte frumoasa, mai ales in care totul se termina cu bine, dar din experienta mea nu reprezinta o optiune sigura. Din 4 prietene si 5 nasteri, doar una singura s-ar fi putut intampla foarte bine si acasa. Celelate au avut complicatii, una a avut chiar nevoie de reanimare dupa nastere, desi in timpul sarcinii totul a decurs perfect si nimeni nu s-ar fi gandit la asa ceva.
La mine sarcina a decurs aproape perfect.
In ultima luna, la testul de streptococ B am avut rezultat pozitiv. Asta inseamna ca in timpul unei nasteri normale, exista sanse ca streptocococul sa se transmita la copil si 1 din 5000 de cazuri dezvolta apoi meningita in primele 6 luni de viata. Solutia este ca mamei sa-i fie administrat intravenos antibiotic in timpul nasterii. Sotul meu mi-a spus ca el nu ar suporta intepatura pt antibiotic daca sansele de transmitere sunt asa mici, dar mie nu-mi place sa-mi asum riscuri, mai ales cand vorbim de o problema de viata si de moarte. Acel 1 caz din 5000 tot se intampla cuiva si n-as putea apoi sa traiesc cu vina ca am preferat sa refuz o intepatura in timpul nasterii.
Apoi copilul nu s-a grabit sa vina. Apa s-a rupt abia in a 6-a zi dupa termenul la care bebe ar fi trebuit sa se nasca. Pana atunci, insa bebe s-a dezvoltat bine si a devenit din ce in ce mai puternic. Dupa nastere era foarte vioi si toate analizele au fost perfecte.
Am nascut intr-un spital din Vest, in orasul in care locuiesc. Am vizitat spitalul inainte de nastere si am fost foarte incantata de ideea unei nasteri in apa. Probabil ca orice mamica la primul copil, am vazut "filmul" nasterii de zeci de ori inainte de ziua decisiva si mi-am inchipuit tot felul de scenarii placute, tot felul de nasteri care de care mai usoare.
Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ. In ziua nasterii nu aveam contractii! Nu avusesem eu nici inainte, dar nu prea stiam cum ar fi trebuit sa simt contractiile si nu m-am ingrijorat prea tare. La 18 ore dupa ce mi s-a rupt apa si dupa ce mersesem pe jos cel putin 4 ore in ture in jurul spitalului ca sa mi se declanseze contractiile, insa fara nici un rezultat, am intrat in sala de nastere. Desi nu aveam contractii, aveam niste dureri puternice de mijloc si spate.
Mi s-au prins la mana doua branule, una pt antibiotic impotriva streptococului B si una pt ca sa ma hidrateze, pt ca dupa parearea lor eram deshidratata. Eu nu mi-as fi dat seama, ma simteam normal in conditiile date, dar era vara si probabil ar fi trebuit sa beau mai multa apa. Inima bebeului trebuia monitorizata, din cauza ca trecuse atat de mult timp de cand se rupsese apa, asa ca mi s-au mai atasat niste fire cu senzori pe burta. Trebuia sa stau intinsa pe pat pe spate si pe cat posibil sa nu ma misc, ca sa nu deranjez senzorii/branulele. Adio nastere in cada cu apa!
Alt "fix" de-al meu: inainte de nastere am refuzat sa completez formularele pt anestezie. Am zis ca eu o sa nasc cat mai natural si cu asta basta! Ei, pe patul de nastere, in durerile acelea pe care inainte nici nu mi le inchipuisem, mi-a trecut orice mandrie si am cerut epidurala. Doctorii vazusera ca dupa 5 ore de chin nu m-am dilatat decat 2 cm si mi-au spus sa mai astept. A fost nevoie de injectie cu oxitocina ca sa pot naste. Contractiile mele erau pur si simplu inexistente. Am acceptat sa astept cu epidurala pana dupa oxitocina, pt ca doctorii mi-au zis ca asa este mai bine pt bebe. Insa imediat dupa ce au inceput cu oxitocina, durerile de dinainte, care mie mi se pareau maximul posibil, s-au dovedit a fi de fapt bagatele. Abia acum au inceput durerile adevarate! Si nu la mult timp dupa am primit o anestezie partiala si totul s-a desfasurat apoi mult mai usor. Dupa inca 4 ore, dilatatia era maxima si copilul a venit pe lume.
Au fost si rupturi, au fost cusute, m-au durut inca vreo luna pana la vindecarea completa, dar in final totul s-a incheiat cu bine.
Dupa nastere, mi-au asezat bebele pe burta si nu o sa uit niciodata privirea ei curioasa si vioaie. Parea ca vrea sa cunoasca in sfarsit persoana in al carei corp fusese gazduita atat de mult timp. Si eu eram foarte curioasa sa o cunosc.
Dupa ce bebe a fost cantarit si infasat, doctorii au plecat si ne-au lasat pe toti trei (tata, bebe si mamica) sa ne cunoastem unii pe altii si sa ne revenim un pic din emotii. Mi s-a parut ca a fost un crampei de eternitate, ca timpul a stat in loc. Nici acum nu stiu cat timp a trecut pana s-au intors, dar pentru noi acele momente vor ramane de neuitat.
In mod clar nasterea nu a decurs cum mi-am inchipuit eu inainte: nu a fost o nastere in apa, nu a fost fara epidurala, de oxitocina nici nu-mi trecuse prin cap, dar totul s-a incheiat cu bine, amandoua suntem sanatoase si asta este pana la urma cel mai important.
In mod sigur acasa nu m-as fi descurcat, ca sa nu mai spun ca la o nastere in evul mediu, fara medici, spitale si oxitocina, probabil am fi murit amandoua la nastere.