[Mihailc]

O temă filocalică mai puţin cunoscută este "lăcomia duhovnicească", o patimă de-a dreapta care nu se deosebeşte cu nimic de orice altă formă a lăcomiei, în afară de obiectul ei. Suntem obişnuiţi să credem că nu există exces în practicarea evlaviei, că orice am face nu ajunge sau este mereu prea puţin, dar Părinţii ne atrag atenţia că şi aici putem surpa convinşi fiind că de fapt zidim, precum în orice făptuire care ocoleşte instanţa dreptei socoteli.
Şi în zilele noastre, când religiozitatea ocultează din ce în ce mai perceptibil bisericescul, asceza este practicată preponderent pe versantul negativ, iar iar partea pozitivă este neglijată cu desăvârşire. Altfel spus, suntem stăpâniţi de obsesia demolării fără să ne îngrijim de reconstrucţie, şi riscăm astfel să ne pustiim viaţa mai rău decât înainte.

Însuşi Domnul ne atrage atenţia asupra insuficienţei şi primejdiei ascezei negative în Matei 12; 43-45 :

"Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi."

Postul poate fi eliberare de patimi, dar poate fi şi stăruinţă încăpăţânată de a face performanţă cantitativă, în cazul din urmă ego-ul recuperând cu dobândă pierderile suferite iniţial prin pornirea spre înfrânare.
La fel şi cu consumerismul religios, ale cărui manifestări sunt: excesul de formă bisericească, tendinţa de a sta tot timpul în biserică, neglijând total celelalte aspecte ale vieţii care aspteaptă să fie primenite tocmai de la frecventarea receptivă a sfintelor slujbe, folosirea artei bisericeşti în scopul divertismentului, mai ales a muzicii liturgice pe post de muzică ambientală, ascultată pretutindeni şi banalizată prin uz impropriu, umplerea casei cu icoane şi tablori religioase aşezate/îngrămădite alandala, adoptarea unei vestimentaţii (şi look în general) care copiază ostentativ exterioritatea monahală, imitarea lemnoasă a vocabularului bisericesc/patristic/filocalic combinat cu o sfătoşenie penibilă şi multe alte simptome ale lucrării drăceşti dinlăuntrul evlaviei.