În prealabil postat de FLeure

am ametit putin cand am citit de extreme si consumerism religios. cine stabileste extremul cand omul e un model.
sensul vietii este dumnezeu.foarte general.relevat unui chirurg,mistic,filozof etc
e ca si cum dumnezeu ar cladi.o parte din noi am fi femei.am sta cu tamaie in mana si am purta fuste negre fara sa descoperim sau am ramane in mediocritate,o alta parte am ajuta la cladire.practic vad omul ca participant,imi aduc aminte de Berdiaev,daca omul se aseamana cu Dumnezeu atunci trebuie sa si creeze.fara pacat sa isi doreasca maximul,idealul,sa riste sa isi distruga viata pentru o parte de adevar de care ziceam chiar si daca n-ar gasi-o si partea de adevar i s-ar surpa printr-o eroare care i-ar fi cuprins toata cercetarea,ca unui copil caruia i se trage sageata in ochi in loc sa i se traga deasupra capului,in mar.
ce merit are un poet de exemplu pentru ce face?
faci parte din a crea ceva,faci parte din constructorii unei cladiri dar mergi pe un plan.Ce faci cand uiti ca te-ai folosit de arhitect,cand nu te intrebi ce ai facut tu si anume doar ai relevat ceea ce deja exista. bucuria reusitei tale,bucuria creatiei nu este efortul si meritul,tu poti gandi ca ai realizat inloc sa gandesti ca nu tu ai facut asta.