<< Adevărul adevărat, Capătul nopţii. Iar noi sa dăm uitării şi să trecem neatenţi pe lângă acest fapt de iubire de neînchipuit şi de părtăşie fără seamăn a nesulemenitei noastre incertitudini omeneşti!

Câtă nedreptate, nesimţire, ingratitudine, împietrire, învârtoşare şi dispreţ ar fi din partea noastră!

Cum de ne-am înfrăţi cu toţi acei care treceau clătinându-şi bărbile şi rânjind sarcastic pe dealul Căpăţânii?

Să tăgăduim, să uităm, să ne prefacem neştiutori! Oare nu am deveni ucenicii bătrânilor şi cărturarilor care-şi râdeau de chinul unui semen (cum socotea el) al lor, amestecând făţarnica milă cu năvalnica bucurie şi rostind: să se dea acum jos de pe cruce ca să vedem şi să credem?

A nu pomeni Crucea, a ne feri de amintirea celor petrecute pe Golgota e, parcă, tot una cu a minimaliza fapta lui Iisus, a o relega printre alte jalnice amănunte istorice, a voi cu tot dinadinsul să uiţi un incident neplăcut.

Au mai fost prooroci, învăţători, filosofi şi doctrinari de seamă care au predicat şi enunţat lucruri frumoase, înălţătoare, minunate. Dar care-i acela care şi-a pus la bătaie trupul şi s-a dat de bună voie unei morţi îndelungate şi cumplite? Nici unul nu s-a învoit să moară „ca un câine”, aidoma eroului lui Kafka.

Şi tocmai caracteristica aceasta a lui Hristos să fie refulată în adâncurile conştiinţei noastre susceptibilă şi stăpânită de grija îngropării accidentelor (sau, fie, erorilor) supărătoare pentru chietudinea noastră sufletească? Să eliminăm esenţa, fapta capitală, neegalabilă, inimaginabilă pentru psihia noastră mai presus de orice auto-compătimitoare?>>

<<Fără de cruce şi răstignire, Hristos ar fi fost un mare şi nobil propovăduitor; numai prin ele Se mărturiseşte Fiu al lui Dumnezeu, Fiu al Omului, şi Izbăvitor.

A ne lepăda de cruce – chiar fără intenţii rele şi hulitoare -înseamnă a nu înţelege misiunea pământească a lui Hristos, voinţa Sa de a Se identifica soartei omeneşti, de a o cunoaşte în forma sa cea mai neprefăcută.

Ecce homo, vorba aceasta a lui Pilat Îl identifică pe Fiul lui Dumnezeu cu omul şi destăinuie omului cât de mare a fost dragostea Ziditorului pentru făptura Sa.
Pe cruce s-au unit dumnezeirea şi omenirea – indisolubil – şi s-a pecetluit îndumnezeirea făpturii.

Aşezând crucea la loc de cinste în biserică şi în casă, purtând-o sub chip de cruciuliţă pe trupul sau veşmintele noastre, ne afirmăm de fapt co-dumnezeirea, aducem prinos de cunoaştere condiţiei omeneşti care nu-i decât vrerea de teandrie.>>

http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...stirea-crucii/