[cristiboss56]

Şi astăzi sunt mulţi oameni la fel ca și cărturarii şi fariseii. Se împodobesc pe din afară, dar pe dinăuntru sunt plini de toată nelegiuirea. Şi astăzi mare e grija şi multe sunt chipurile curăţirii pe din afară; dar pentru curăţirea sufletului, nici o grijă. Dacă ai zgândări puţin de tot conştiinţa unui om, ai da peste grămezi de viermi, peste venin şi peste duhoare nespusă.

„Hristos îi mustră pe farisei pentru umblatul lor după slavă deşartă, numindu-i „morminte văruite” şi spunându-le: „făţarnicilor” (Matei 23, 27). Că slava deşartă. este pricina tuturor relelor şi pricina pieirii lor. Nu i-a numit numai morminte văruite, ci a spus că sunt plini de necurăţie şi făţărie. Spunea acestea ca să arate pricina pentru care n-au crezut; n-au crezut pentru că sunt plini de făţărnicie şi nelegiuire.
Şi astăzisunt mulţi oameni la fel ca și cărturarii şi fariseii. Se împodobesc pe din afară, dar pe dinăuntru sunt plini de toată nelegiuirea. Şi astăzi mare e grija şi multe sunt chipurile curăţirii pe din afară; dar pentru curăţirea sufletului, nici o grijă. Dacă ai zgândări puţin de tot conştiinţa unui om, ai da peste grămezi de viermi, peste venin şi peste duhoare nespusă, adică poftele cele desfrânate şi rele care sunt mai necurate decât viermii.
Că fariseii şi cărturarii sunt aşa nu-i atât de grozav, deşi e grozav, dar ca noi, care am fost învredniciţi să fim temple ale lui Dumnezeu, noi să ajungem dintr-o dată morminte pline de atâta duhoare, da, asta este culmea ticăloşeniei. Cât de mare ne e, oare, ticăloşia când ajunge mormânt locul unde locuieşte Hristos, unde a lucrat Duhul Sfânt, unde s-au săvârșit atâtea taine? Câte bocete şi plânsete nu trebuie scoase când mădularele lui Hristos ajung morminte pline de necurăţie?
Gândește-te, omule, că te-ai născut a doua oară, gândește-te la darurile de care ai fost învrednicit; gândește-te la haina ce-ai primit, că ai fost făcut templu de nesfărâmat, că ai fost făcut templu frumos împodobit. N-ai fost împodobit cu aur, nici cu mărgăritare, ci cu Duhul Sfânt, mai de preţ decât aurul şi mărgăritarele. Gândește-te că nimeni nu zideşte mormânt în oraş; aşadar nici tu nu poţi fi mormânt în cetatea cea de sus. Dacă nu-i îngăduit să zideşti mormânt în oraş, aici pe pământ, cu atât mai mult acolo.
Dar, mai bine spus, chiar aici pe pământ eşti de râsul tuturor dacă plimbi un suflet mort; dar nu numai că eşti de râs, dar mai fug şi toţi de tine. Spune-mi, nu s-ar da toţi la o parte, n-ar fugi toţi de tine dacă ai plimba de colo până colo un cadavru? Gândește aşa şi de sufletul tău! E mult mai groaznic să plimbi prin lume un suflet omorât de păcate, un suflet stricat, decât un cadavru. Cine va avea, dar, milă de un astfel de suflet? Nimeni! Când tu nu ai milă de sufletul tău, cum va avea milă de el un alt om când tu te porţi atât de crud cu propriul tău suflet, ca un duşman, ca un vrăjmaş?
Ce n-ai face, oare, unui om care ar îndrăzni să îngroape un mort acolo unde dormi şi mănânci tu? Tu însă îngropi sufletul tău mort nu acolo unde mănânci, nici acolo unde dormi, ci în biserică, între mădularele lui Hristos, şi nu te temi că are să cadă de sus mii de trăsnete şi fulgere pesta capul tău? Cum îndrăzneşti, dar, să păşeşti în biserica lui Dumnezeu, în templul cel sfânt, când iese din tine o duhoare atât de grea?
Ai primi cea mai cumplită pedeapsă dacă ai duce un mort în palatul împărătesc şi l-ai îngropa acolo. Gândește-te ce cumplită, ce mare pedeapsă vei primi pentru că intri în biserică şi umpli casa cea sfântă a lui Dumnezeu cu atâta duhoare!
Adu-ţi aminte de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir picioarele lui Hristos şi a umplut toată casa cu bun miros. Tu însă faci cu totul altceva în casa lui Dumnezeu. Spui că nu simţi duhoarea ce iese din tine?
Dar asta mai ales e grozăvia bolii; de aceea nici nu te poţi vindeca; eşti mai bolnav decât cei care au răni pe trupurile lor, de care nu te poţi apropia din pricina mirosului greu ce iese din rănile lor. Cei bolnavi de astfel de boli simt mirosul rănilor lor; boala lor nu merită osândă, ci milă; boala ta însă, ură şi osândă”.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere de Pr. D. Fecioru, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, pp. 832-833)