Singurătatea cea mai copleșitoare ai îndurat-o pe cruce, o Iisuse, atunci când toți te-au părăsit, când dușmanii te insultau, iar tu ai rostit cu psalmistul: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Această rugăciune o vestești până la sfârșitul veacurilor în Sfânta Taină a altarului, unde afară de preasfânta Fecioară Maria, de sfinții îngeri și de câteva suflete pioase nu te mai vizitează nimeni. Tu vrei să dai ca moștenire paradisul, tuturor celor care te roagă și iată că ei nici nu se învrednicesc să te roage.
Primește-mă, Doamne, ca prin scurtele mele vizite, să-ți țin tovărășie și astfel să risipesc amarul singurătății tale. Voi oferi cu drag părăsirea ta pentru acele suflete care au pierdut harul și suferă în deznădejde. Înviorează-le speranța și dă-le harul întoarcerii, pentru ca venind lângă crucea ta, să dobândească împărăția veșnică a raiului. Amin.