Dacă n-am găsit (încă?) o tâlcuire mai amplă a ceea ce înseamnă parabolă din punct de vedere ortodox, vreau să redau un fragment tot marca Pleșu, pentru acest cuvânt:

„Creștinismul, în esența lui, e dozajul optim între anagogie* și kenoză, între autoritate supramundană și compasiune omenească: ne aflăm față-n față cu un foarte sus coborâtor, care deschide astfel calea unui foarte jos în ascensiune. Se vorbește despre altceva, despre cu totul altceva, în termenii lui aici. Se vorbește despre ce nu știm, în termenii a ceea ce știm. Aceasta e definiția însăși a parabolelor lui Iisus. Sensul lor e de căutat pe linia subțire, imperceptibilă, dintre două lumi distincte, care se oglindesc însă una într-alta: cerul și pământul, energiile increate și lumea creată, ordinea lui Dumnezeu și ordinea oamenilor.”

* Interpretare a Bibliei care se ridică de la sensul literar al textului la cel mistic