View Single Post
  #247  
Vechi 05.05.2013, 12:31:57
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Hristos a înviat!

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
Am si spus ca Fecioara Maria a primit mult mai mult decat orice pamantean, evident ca har interior. Dupa ce a acceptat harul a curatit-o si S-a intrupat Hristos in ea. Harul este o energie necreata, Hristos este chiar Dumnezeu. Citeste te rog surse ortodoxe si vezi ca aceasta e invatatura ortodoxa.
Această învățătură ortodoxă este învățătura ta ortodoxă, dacă reține din bogăția de sensuri a cuvântului har doar pe aceea definită prin secolul XIV. Însă realitatea este că în înțelegerea ortodoxă cuvântul har are mult mai multe semnificații și pentru asta trebuie să facem apel la Sfintele Scripturi și la Sfinții Părinți care ne-au învățat și ne învață despre pluralitatea sensurilor acestui cuvânt. Ceea ce faci dumneata nu este decât o reducere, o sărăcire ortodoxistă a bogăției semantice a acestui cuvânt și a realității pe care o circumscrie, o înțelegere reducătoare, de tip sectar, care nu are de a face cu universalitatea și atotcuprinderea adevăratei Ortodoxii, aceea pe care o deservești profund prin limitările tale exclusiviste, aproape sectare, ortodoxiste, nu ortodoxe. Și chiar cum am mai scos în evidență, nici în acest caz nu s-ar explica acel "ai aflat har la Dumnezeu" (Luca 1, 30) dacă înțelegerea ar fi una de tip ortodoxist. Pentru ca alții să nu cadă în aceeași înțepeneală ortodoxistă recomand în continuare studierea Sfintelor Scripturi, a Sfinților Părinți care au vorbit despre har, precum și a dicționarelor biblice sau de teologie (inclusiv biblică) sau a altor surse ortodoxe, catolice și protestante.

Într-adevăr se poate spune că Maica Domnului a primit mai mult, în sensul că ei i s-a dat să Îl zămislească și să Îl nască pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Dar din asta nu se deduce pe nici o bază că ar fi primit mai mult "har interior" (concept de-al tău personal, nemaiîntâlnit în mod uzual în teologia ortodoxă, poate reușești vreodată să ni-l și definești) decât alți sfinți.

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
In cazul invataturii ortodoxe Fecioara a acceptat pe Hristos, e acelasi lucru ca in cazul primilor crestini, credeau si apoi se botezau. Gasim chiar ca unii credinciosi dupa ce au ascultat adevarul au primit direct harul, dupa aceea au fost botezati.
Nu știu ce înțelegi dumneata prin faptul că Maria a acceptat pe Hristos; din câte am citit eu și înțeles din textul biblic al lui Luca, Mariei nu i s-a făcut vreo propunere, ci i s-a binevestit ceea ce avea să se întâmple, iar ea nu a făcut decât să se supună voii lui Dumnezeu. Și astfel îi cântă toate neamurile.

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
Harul a fost trimis de Hristos la Cincizecime, dar izvoraste din Sfanta Treime din vesnicie. Problema era ca oamenii nu il mai puteau primi in interior, din cauza firii cazute. Dar oamenii au ajuns in Rai si inainte de progorarea harului, Iisus i-a luat cand S-a coborat in Iad. Si talharul de pe cruce, tot prin credinta in Iisus a fost primul care a ajuns in Rai.
În teologia ortodoxă harul este de multe ori identificat chiar cu Duhul Sfânt, fie că îl înțelegem ca Persoană a Sfintei Treimi, fie că îl înțelegem ca lucrare necreată a dumnezeirii sau ca dar și lucrare a mântuirii. Expresia "harul Duhului Sfânt" întâlnită des la Sfinții Părinți tocmai asta înseamnă, anume darul Duhului Sfânt, dar Duhului, Duhul Sfânt sau duhul sfânt văzut ca dar al lui Dumnezeu prin lucrarea mântuitoare a Fiului întrupat.

Cei care au fost scoși din locuința morților de Iisus în timpul în care Iisus S-a pogorât la moarte au fost scoși tot prin harul lui Hristos, că doar Hristos nu era lipsit de harul dumnezeiesc; Hristos, prin puterea jertfei și a învierii Sale, i-a scos pe drepți din locuința morților și i-a dus în rai.

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
Bineinteles ca Maica Domnului este " mai cinstita decat heruvimii si mai slavita, fara de asemanare, decat serafimii". Nu doar fata de orice om, ci este mai presus de toti ingerii si toti cei creati.
După cum am mai spus și pe alt fir, eu nu tăgăduiesc că acest lucru este adevărat, doar cer și am cerut justificări pe baza Sfinților Părinți, dacă puteți să aduceți. Și tot după cum am mai spus, Sf Dionisie Pseudo-Areopagitul nu o menționează pe Maica Domnului ca fiind deasupra ierarhiilor cerești, iar asta pe undeva pe la începutul sec. VI în spațiul său de creștinism; nici nu spun eu că ar fi negat așa ceva, poate nu primise mai multă înțelegere de la Dumnezeu, dar cert este că o astfel de învățătură nu era specifică cel puțin unor spații creștine la vremea respectivă; de aceea nu știu dacă nu cumva se poate pune în discuție că respectiva învățătură pe care ai reprodus-o ar face sau ar fi făcut parte din tezaurul învățăturii apostolice; cert este că nu ne este specificată în scrierile canonice cuprinse în Noul Testament și nici unii Sfinți Părinți ca marele Sf Dionisie Pseudo-Areopagitul nu au receptat-o chiar la câteva secole după Hristos. (un sfânt părinte de altfel marginalizat și interpretat greșit de foarte mulți așa ziși ortodocși [adică de bisericari] și de foarte multe ori, chiar și când este atât de rar citit și luat în seamă, având probabil din nefericire soarta tuturor teologilor și sfinților părinți de excepție care au intrat "pe mâna" celor care sunt cu mult inferiori acestor titani [adică "pe mâna" bisericarilor] și care mai și au pretenția că Dumnezeu lucrează numai după cum crede mintea lor slab luminată în comparație cu mințile strălucinde de har dumnezeiesc așa cum era și a marelui și sfântului Dionysie.) Dar prin astea, repet, nu spun că lucrurile nu stau așa cum interpretezi dumneata cuvintele învățăturii ortodoxe.

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
Hristos Dumnezeu nu are cum sa fie mai putin decat Trupul si Sangele primit la Impartasanie. Luand doar tehnic, stim ce se intampla cu o mama insarcinata si legatura ei cu pruncul nenascut, au schimburi reciproce, nu are cum sa stea fara sa se atinga de mama. Sa nu uitam ca Iisus S-a nascut de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria, nu doar de la Duhul Sfant.
Tocmai aici este problema, anume că dumneata iei lucrurile tehnic, nu teologic. După cum ți-am mai spus, dar văd că în general nu îți auzi decât monologurile tale "teologale", când Iisus S-a zămislit din Fecioara Maria, aceasta nu a fost împărtășită cu Sfintele Taine ale Trupului lui Hristos. Nici nu avea cum să fie. Problema dumitale este că nu vezi că există diferență între Hristosul doar întrupat sau doar zămislit și Hristosul preamărit, mort, înviat și înălțat la dreapta Tatălui. Umanitatea Lui parcurge diverse grade de îndumnezeire, ea nefiind de la bun început la fel de îndumnezeită precum este după Înălțarea la Cer a lui Iisus. De aceea, deși se acceptă în ortodoxie că Maica Domnului ar fi fost curățită de păcatul originar la întruparea Fiului, totuși ea nu putea avea deplinătatea harului care este oferită în dar de abia după Înălțarea Fiului și Pogorârea Duhului. Maica Domnului s-a împărtășit și ea, ca Apostolii și ca alți membri ai Bisericii, din Sfintele Taine ale Trupului lui Hristos.
Reply With Quote