[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sfântul Iosafat, victimă a vicleşugurilor criminale ale arhiereilor ortodocşi, a fost, este şi va fi cel mai venerat martir al Unirii, nu numai în Ucraina natală, ci în toată lumea catolicilor răsăriteni.

În prealabil postat de catalin2

Nu stiu nimic de Iosafat, ...

O să ai acum ocazia să afli ce a fost şi cu acest "sfânt" Iosafat, "victimă a vicleşugurilor criminale ale arhiereilor ortodocşi".

Anul 1996 va marca aniversarea a 400 de ani de la ruşinoasa ,,unire” de la Brest-Litovsk, când presiunea politică, economică şi militară a influenţat milioane de creştini ortodocşi ce trăiau de-a lungul graniţelor vestice ale Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei, în scopul de a-i forţa să accepte o falsă unire cu Biserica Romano-Catolică. Unul dintre principalii participanţi la această mişcare coruptă şi violentă a fost un episcop ortodox apostat (unul dintre mulţi, din nefericire), pe numele său Iosafat Kuntsevich.

Nu este nevoie să recurgem la polemici pentru a vorbi rău despre Iosafat Kuntsevich. Vorbirea sa josnică, epitetele murdare, lipsa lui de loialitate şi dragostea sa de slavă deşartă, putere şi recunoaştere lumească, şi campaniile violente de terorizare a ortodocşilor - aceste lucruri permit istoriei să vorbească pentru noi. De aceea, este uimitor că Biserica Romano-Catolică a hotărât să-l ,,canonizeze” pe acest ,,Hitler” al lumii religioase răsăritene, aşa cum l-a numit un istoric occidental, şi să ridice la statutul de sfinţenie un om care a instigat şi alimentat cu adevărat violenţa, ucigând în numele unităţii Bisericii. Luând în considerare magnitudinea brutalităţii lui Iosafat şi intoleranţa nebună, este probabil înţelept pentru noi, în seara aniversării pline de suferinţă a unirii forţate de la Brest-Litovsk, să privim spre această figură centrală din istoria europeană răsăriteană.

Iosafat, episcopul uniat de Polotski şi fondatorul ordinului vasilian uniat, a fost mai mult decât un apostat. El era un maestru practician al ,,psihologiei terorii”. El nu a fost primul care s-a folosit de tacticile psihologice ale terorii. Vechii asirieni, se spune, foloseau intimidarea psihologică sistematică pentru a-i supune pe locuitorii imperiului lor, propria lor cădere finală fiind sărbătorită în Vechiul Testament de către proorocul Naum (Naum 3, 18-19). Iar în timpurile moderne, regimurile comuniste din Europa de Est (unele dintre ele acum din fericire defuncte) şi China sunt bine cunoscute pentru tacticile lor de psihologie a terorii. Dar Iosafat este unic, în aceea că el este singurul terorist din istorie care a câştigat coroana beatificării pentru ceea ce alţi astfel de despoţi au câştigat pe drept neîncetată defăimare.

Campania de teroare a lui Iosafat a fost gândită şi executată cu un singur scop în minte: descurajarea şi oprirea creştinilor ortodocşi de la a practica adevărata lor credinţă. Deoarece masele ortodoxe n-ar fi vrut de bunăvoie să-şi urmeze episcopii, o mână de preoţi şi nobilimea apostată, Iosafat şi prietenii săi apostaţi în mod conştient au ales să-şi atingă scopurile lor prin metode violente. Precum a procedat câteva secole mai târziu Henri Philippe Petain (1856-1951), ei au făcut aceasta încercând să creeze, printre credincioşii ortodocşi, un sentiment de disperare totală şi neputinţă, astfel ca Iosafat să le poată impune o religie artificială, o teocraţie Vichy, peste care el să fi domnit. Închinătorii au fost scoşi afară din bisericile lor, mulţi dintre ei numai la capătul unei săbii pline de sânge. Când ortodocşii, într-un caz, şi-au ridicat corturi în care să se roage, Iosafat a încurajat pe briganzii săi să întrerupă slujbele lor, să dea fac corturilor şi să atace clerul şi credincioşii. Şi cu ajutorul autorităţilor civile latine, Iosafat a avut grijă ca preoţii ortodocşi să fie exilaţi şi ca nici un nou episcop ortodox să nu fie hirotonit. Pogromul său a redus în mod violent orice rezistenţă faţă de ,,unirea” de la Brest şi i-a lăsat pe ortodocşi în mod evident lipsiţi de orice posibilitate de a protesta faţă de pierderea credinţei lor în favoarea dominaţiei papale.

În concluzie, tacticile de teroare ale lui Iosafat au fost la fel de pline de succes ca şi cele ale altor despoţi. Pentru crimele sale împotriva umanităţii, acest atât de virulent apostat şi pervers a fost bătut şi omorât cu pietre de către credincioşii torturaţi şi trimis către dreapta sa răsplată în 1623. Brutalitatea sa inumană i-a atras chiar dispreţul cancelarului romano-catolic al Lituaniei. Mai mult decât atât, credincioşii ortodocşi nu au acceptat realmente niciodată uniatismul sau pe episcopii apostaţi apropiaţi lui Iosafat, cărora, în ciuda eforturilor lor laşe de a câştiga o astfel de recunoaştere, nu li s-au acordat niciodată drepturile politice ale omologilor lor latini.

sursa: http://www.catacombeleortodoxiei.ro