Văd noţiunea de încredere în semeni sub două forme diferite:
1) ne încredem în ajutorul pe care îl putem primi de la ei;
2) le oferim încrederea noastră, care devine astfel un semn de preţuire.

Cred că Laura s-a referit la a doua formă de încredere. Referitor la prima, ei da, mă rog să nu fiu încredinţată ajutorului omenesc. Nu uit că tot darul cel bun şi desăvârşit se pogoară de la Părintele Luminilor. Dar, tot părintele Nicolae Steinhardt spunea că este o ispitire a Domnului aceea prin care refuzăm ajutorul primit prin oameni (de la oameni) în favoarea unui ajutor/ miracol primit direct de la Dumnezeu. În acest sens, eu aş vedea încrederea în semeni şi ca un semn de smerenie. Nu suntem mai presus decât alţii, încât Dumnezeu să ne ajute, tocmai pe noi, fără intermediari.