[cezar_ioan]

Aş mai face o completare care nu cred că e offtopic, deşi voi începe cu o generalizare: multe subiecte care ţin, prin natura lor, de relaţia cu părintele duhovnic, sunt expuse discuţiilor pe forum.
M-am întrebat de multe ori ce poate să însemne aceasta...
M-am întrebat inclusiv care să fie explicaţia pentru faptul că mă implic eu însumi în astfel de situaţii...

Mă refer strict la situaţiile care, în mod evident, ţin de ascultare şi de Taina Spovedaniei.

Am crezut că pot identifica mai multe explicaţii posibile.
Dar cred că, poate, cea mai importantă şi mai gravă eroare (că despre asta cred că-i vorba) constă în gândul de genul: "ce să mai merg la duhovnic, că ştiu oricum ce o să-mi spună... mai bine întreb pe alţii, că am auzit că pe forum sunt uniii mai înduhovniciţi decât restu lumii..."

Acestui gând eu îi opun un altul: e mare deosebire între "a şti" ce spune duhovnicul şi "a experimenta" sfatul duhovnicesc. E cam aceeaşi diferenţă între a şti despre Dumnezeu şi a fi în Dumnezeu.

A şti ce spune duhovnicul este un act psihologic care ţine de memoria fiecăruia, cu tot ce implică subiectivismul ei şi relativa ei fidelitate. Îmi amintesc că în situaţiile trecute duhovnicul meu a spus aşa şi aşa... Pare evident că va spune din nou acelaşi lucru, deci, logic, la ce bun să merg din nou ca să îmi spună acelaşi lucru?

A experimenta Taina Spovedaniei este un act duhovnicesc, iar nu doar psihologic.

Aceasta e deosebirea centrală, îmi pare mie acum.

În solitudinea cugetului meu care gândeşte şi simte în baza datelor furnizate de memorie eu mă aflu în cu totul altă situaţie decât în relaţia duhovnicească.

Eu, unul şi acelaşi om, sunt cu totul altul atunci când mă aflu în relaţie cu duhovnicul, la Spovedanie.
Nu numai psihologia individuală e diferită de psihologia relaţiilor interpersonale, ci cu atât mai mult ea e diferită de Taina Spovedaniei.

Dar noi credităm mai mult solitudinea independentă a eului personal decât Taina întâlnirii duhovniceşti. Poate pentru simplul motiv că Spovedania ne solicită eul, mai precis narcisismul eului, platoşa aceasta groasă a suprafeţei pieritoare a sufletului nostru.

În Taina Spovedaniei, eu cel solitar mor.
Frica de această moarte mă îndeamnă să caut întărire efemeră în alte euri, la fel de solitare şi înfricoşate.

Cu trupul nu e de glumit! Măcar că are oase tari.