Citat:
În prealabil postat de Skizzer
Hristos a Inviat ...
|
Adevarat a inviat !
Citat:
|
Am o intrebare : Se poate savarsi pacat fara a fi constient de ceea ce faci ?
|
Nu, nu se poate.
Citat:
|
Exemplu : Un om bolnav psihic face ceva rau ... Se considera pacat ? Avand in vedere ca el nu stie ce face
|
Nu se considera pacat fapta savarsita de cineva lipsit de discernamant, asemenea oameni fiind in situatia copiilor. De accea, teologia scolastica ii numeste adesea pe nebuni: "inocenti", termen sugestiv pentru nevinovatia lor.
sau
Citat:
|
Un somnambul face ceva rau ....se considera pacat ?
|
Nu, situatia se reduce la cea de mai sus. Caracterul permanent sau tranzitoriu al lipsei de discernamant nu are importanta: ceea ce are importanta este lipsa de discernamant in momentul adeziunii vointei la fapta.
Pe de alta parte, trebuie observat ca:
-uneori poate exista vinovatie in atingerea a insasi starii lipsei de discernamant. Spre exemplu, betivul care, fiind in betie acuta sau in sevraj grav (delirium tremens) omoara pe cineva nu este vinovat de pacatul omorului, ci de pacatul betiei.
-starea de lipsa de discernamant poate veni ca urmare a unei suferinte spirituale. Nebunul care pune foc poate fi (frecvent) unealta a diavolului, ajungand in aceasta stare ca urmare a pacatelor anterioare nebuniei sale.
Rareori virtutea si eroarea sunt rezultatul unei "iubiri la prima vedere" dintre om si Dumnezeu, respectiv diavol. Cel mai adesea trecerea cuiva in solda Regelui Cristos sau a Printului Lumii Acesteia este un fenomen de durata. Unui urcus spiritual, facut pas cu pas, cu caderi si ridicari pe modelul "doi pasi inainte, un pas inapoi" ii corespunde un lent coboras in lumea unde nu exista decat lumina parelnica. Azi intinzi un deget diavolului, maine un al doilea, crezand ca il conduci ca sa treci puntea, pana ce te ia de manuta si incepe el sa te conduca fara sa iti dai seama, ajungand in cele din urma sa iti afecteze toate facultatile sufletului.
Ati vazut, pe Animal Planet, vreun atac al Anacondei ? Invariabil, metoda e aceeasi. Incepe cu un moment in care viitoarea victima sufera de nebagare de seama, nevazand cata sarpele la panda, desi e foarte vizibil. Doar culoarea il ajuta sa fie confundat cu mediul inconjurator. Cu "lumea". Cu "anturajul". Apoi are loc un atac care poate fi fulgerator. Dar victima, in principiu, inca poate scapa. Daca si-ar folosi aripile cu care a fost inzestrata ca sa zboare, ori daca si-ar folosi ghearele care au fost create ca sa se apere. Muscatura are un efect de slabire. Privirea monstrului are un efect paralizant. Daca victima fuge, nimic nu e pierdut. Dar nu fuge, este o etapa in care victimei pare sa ii placa jocul: ceea ce inainte o speria si ii provoca groaza, acum nu o mai sperie. Urmeaza etapa de sugrumare, care se desfasoara neasteptat de lent: dupa ce se formeaza primul inel, victima degeaba se mai zbate. Urmeaza al doilea, eventual al treilea. Monstrul deschide gura si isi schimba conformatia capului adaptandu-se victimei. Poate la fel de bine sa inghita o pasare colibri ca si un aligator care se credea regele baltii. Niciodata inghitirea nu incepe de la coada victimei, ci invariabil de la cap. Sarpele stie mai bine decat noi ca important e sa inghita capul, ca restul va veni ca de la sine. Si chiar asta se intampla pana cand victima e inghitita cu totul, lucru care poate dura un timp neasteptat de lung. Urmeaza o lenta digestie in intunericul vintrelor monstrului.
De cate ori am fost la zoo, am vazut serpi complet imobili. Credeam ca dorm, apoi am avut banuiala ca sunt morti. Chiar eram revoltat, zicandu-mi ca "astia ne baga serpi impaiati ca la muzeu, zicand ca sunt gradina zoo". Pana intr-o zi, cand am avut norocul sa fiu acolo la momentul cand ingrijitorul a bagat un porumbel. Viu, bineinteles, sarpele nu mai e interesat de porumbei dupa ce acestia mor. Porumbelul parea fericit ca a scapat din legatura paznicului si nu avea nici cea mai mica grija. In prima jumatate de ora nu s-a intamplat nimic, decat ca porumbelul zbura de colo-colo, in timp ce sarpele tot nemiscat era, in jurul unui fel de trunchi de copac uscat. Pe urma, am vazut ceva incredibil: porumbelul s-a asezat singur chiar pe sarpe. Isi inchipuia, pe semne, ca e o craca de copac, cu care si semana, de altfel. Am spus: "macar acum, sarpele va reactiona !". Dar nu, graba e o caracteristica a victimelor, sarpele nu dadea nici cel mai mic semn ca s-ar grabi. Astepta un moment de scadere a vigilentei. Si a muscat mai repede decat a putut porumbelul zbura.