[sicsic]

În prealabil postat de sicsic

Încercările de tratare medicală, psihologică sau religioasă a homosexualităţii, în sensul că din homosexual cineva să devină heterosexual, au dus la lamentabile eşecuri în schimb efectele adverse sunt importante, mergând până la depresii severe urmate de suicid.

La concluzia asta am ajuns citind grămezi de cărţi, broşuri, articole din reviste ştiinţifice, luări de poziţii etc. în domeniul homosexualităţii sau domenii conexe lui. Mult mai multe decât v-aţi putea aştepta. Nu cred că mi-a scăpat ceva cu adevărat relevant în acest domeniu.

Am citit cu interes articolul indicat (scris în anul 1996 şi astfel cu informaţii perimate) şi altele materiale aparţinând aceluiaşi autor, Richard Fitzgibbons, în special o scrisoare deschisă adresată episcopilor nord-americani.

O analiză detaliată a ceea ce am citit excede interesul de aici dar punctez ceea ce este de interes direct. Pentru restul, în măsura timpului disponibil şi dacă nu voi fi banat pe acest forum, voi face un alt comentariu.

- Autorul, medic psihiatru, arată explicit că medicina tradiţională nu are soluţii pentru a rezolva nici măcar problema comportamentului homosexual, dară-mi-te problema mult mai dificilă a orientării homosexuale. Citez: “failure of traditional therapy to resolve homosexual behavior”. Până aici îmi dă dreptate în ceea ce susţineam privind “încercările de tratare medicală, psihologică … a homosexualităţii”.

- El nu-mi dă dreptate în ceea ce priveşte tratarea religioasă a homosexualităţii şi, mai mult, pretinde că el însuşi face minuni, este drept fără a folosi acest termen dar în mod indubitabil este vorba de minuni acolo unde apar vindecări miraculoase, pe care medicina nu le poate face, dar pe care le face credinţa în Dumnezeu.

- Pretenţii de vindecări miraculoase, prin credinţă, în istorie, au avut mulţi dar puţini au rezistat unei minime verificări, cei mai mulţi dovedindu-se pur şi simplu a fi escroci. De obicei bisericile privesc cu reticenţă pe făcătorii de minuni şi adesea fac propriile verificări pentru validarea sau invalidarea lor. În cazul homosexualităţii, din motive cel puţin obscure ca să nu spun mai rău de aşa, se pare că bisericile creştine nu doar că nu fac verificări ci chiar încurajează pe aceşti pretinşi făcători de minuni. Neoficial, prin unii membrii ai lor, chiar trec, ecumenic (!), peste diferenţele dogmatice şi sunt gata să recunoască ereticilor puterea dumnezeiască de a face minuni.

- Verificările se impun cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, ştiinţa s-a dovedit neputincioasă (aşa cum explicit recunoaşte Richard Fitzgibbons) şi, pe de altă parte, unele pretinse minuni ale vindecării homosexualităţii prin credinţă s-au dovedit a fi mincinoase. Voi da un singur exemplu, celebru, care face în aceste zile deliciul presei:

Timp de vreo 20 de ani Anne şi John Paulk au jucat comedia ex-gay, susţinând că au fost vindecaţi, prin credinţă, de homosexualitate şi că formează un cuplu căsătorit şi fericit. John Paulk a fost timp de 6 ani preşedintele celei mai vocale organizaţii de pretinşi foşti gay, Exodus Internaţional. Împreună au fost ani de-a rândul icon-urile mişcărilor anti-gay, protagoniştii unor filme documentare care promovau idea posibilităţii terapiei de conversie, autori şi personaje ale unor cărţi în acest domeniu, în anul 1998 au fost în centrul unei campanii de presă desfăşurată în marile cotidiene din USA (finanţată de un grup de 18 organizaţii religioase), au participat la numeroase conferinţe, interviuri etc. etc. În anul 2000 John Paulk, aflat la o conferinţă religioasă în alt oraş decât cel de domiciliu, a fost recunoscut într-un bar gay, în timp ce acosta un bărbat. Recunoaşterea a fost posibilă în urma notorietăţii căpătate prin intensa lui mediatizare. Atunci a negat că ar fi în continuare homosexual. În anul 2012 o anchetă jurnalistică a dovedit că el era despărţit de Anne şi că trăia cu un bărbat. În aceste zile în presă apar declaraţiile lui : “Nu cred că terapia reparatorie schimbă orientarea sexuală, de fapt, ea face un mare rău pentru mulți oameni"; “Timp de mulți ani am rănit-o pe soția mea, din cauza mea homosexualităţii mele, deși neintenționat”. În ceea ce o priveşte pe Anne s-a dovedit că ea n-a fost niciodată lesbiană, ea fiind activistă anti-gay cu mult înainte de căsătorie şi într-una din declaraţiile ei din acea perioadă spunea că a încă din adolescenţă a avut atracţii sexuale faţă de bărbaţi. Nu s-a putut niciodată face dovada că ar fi avut vreo legătură homosexuală de vreun fel. Anne Paulk chiar şi după despărţirea de John, minţind, tot mai poza în soţia fericită. Pentru detalii suplimentare puteţi căuta numele lui John Paulk pe net.

- Richard Fitzgibbons, în scrisoarea către episcopi, aduce în sprijinul poziţiei sale un studiu efectuat în anul 2001 de către Robert Spitzer. Studiul acestuia, bazat doar pe intervievarea prin telefon a 200 de persoane indicate de către cei care susţineau că le-au tratat, a ajuns la concluzia că terapia de conversie de la orientarea homosexuală la cea heterosexuală poate da rezultate. La 11 ani după publicarea articolului autorul l-a retractat dând dreptate criticilor care subliniau carenţele studiului tocmai în temeiul faptului că el n-a verificat realitatea declaraţiilor. (Căutaţi numele lui Robert Spitzer pe net pentru detalii.)

- Poziţia quasitotalităţii specialiştilor care afirmă imposibilitatea conversie de la homosexualitate la heterosexualitate (lor adăugându-li-se şi Richard Fitzgibbons în ceea ce priveşte terapiile clasice), exemplul dat de cazul Anne şi John Paulk (el nefiind deloc singular), retractarea făcută de către Robert Spitzer, declaraţia lui Alan Chambers (actualul preşedinte al Exodus International) că 99.9% dintre cei care au urmat terapiile de conversie nu au simţit nici o schimbare a orientării sexuale şi şi-a cerut scuze pentru sloganul organizaţiei sale “Schimbarea este posibilă” etc. impune ca susţinătorii tezei posibilităţii conversiei, chiar şi prin intermediul minunilor, să facă dovada acestei conversii prin teste obiective nu prin anecdote.

- Atunci când Freund, în 1960, pentru prima dată a dovedit ineficienţa terapiilor clasice în modificarea orientării sexuale a folosit un aparat, falometru, care determina reacţiile la stimuli erogeni dincolo de subiectivismul declaraţiilor sau chiar declaraţiile mincinoase. Subiectul terapiei uneori spunea una iar aparatul alta. Urmărirea în timp a subiecţilor şi constatarea că ei continuau să aibă comportament homosexual a dovedit că aparatul avea dreptate şi că ei fie se autoamăgeau, fie pur şi simplu minţeau. Studiile ulterioare, când au folosit metode obiective de verificare a declaraţiilor, au confirmat rezultatele lui Freund.

- Posibilitatea de a se face teste obiective există şi chiar este mai perfecţionată decât acum 40-50 de ani. Pe lângă falometre există detectoarele de minciuni, perfecţionate în ultimul timp, precum şi metode de scanare a activităţii creierului în prezenţa stimulilor erogeni. Există de asemenea posibilitatea elaborării unor teste psihologice în măsură să elimine în cea mai mare parte încercările de inducere în eroare. În scrisoarea deschisă adresată episcopilor însuşi Richard Fitzgibbons subînţelege existenţa acestei posibilităţi atunci când el propune facerea unui screening printre preoţii catolici pentru a depista pe homosexuali, efebofili şi pedofili. Niciodată pretinşii vindecători n-au acceptat verificarea cu teste care să elimine subiectivismul declaraţiilor, impostura sau pur şi simplu minciuna. În lipsa verificărilor obiective, anecdotele spuse de către “vindecători” şi “vindecaţi” precum şi reclama făcută terapiei de conversie rămân în aceaşi categorie cu reclamele la crătiţi făcute în emisiunile de teleshoping, dacă nu cumva jignesc reclamele la crătiţi prin această alăturare.

- Nu se poate pune problema ca adversarii terapiei de reconversie să dovedească mai mult decât o fac, prin evidenţierea unor cazuri în care s-a pretins că ea a reuşit şi care s-au dovedit minciuni, imposturi eautoam[giri temporare etc. Nu li se poate cere lor să analizeze toate cazurile povestite pe diverse siteuri, articole, broşuri sau de către diverşi vindecători atâta timp cât subiecţii nu se supun testelor, ba mai mult ei rămân sau sunt lăsaţi deseori în anonimat, aşa cum face şi Richard Fitzgibbons cu cazurile pe care le relatează.

- Au trecut 40 de ani de când homosexualitatea a fost scoasă dintre boli şi pretinşi vindecători şi făcători de minuni, produc tragedii şi contribuie la menţinerea homofobiei (prin aruncarea calomniei “Puteţi să vă schimbaţi dar nu vreţi” în obrazul homosexualilor, cu corolarul “Nu cereţI dreptul de a trăi ca homosexuali, de a vă căsători etc.”). Sau produc dovezi ştiinţifice obiective ale posibilităţii terapiei de conversie sau sunt obligaţi să practice această terapie în afara profesiilor de psihologi sau de psihiatri etc. Începutul a fost făcut cu excluderea lui Lesley Pilkington din British Association for Counselling and Psychotherapy (pentru detalii căutaţi numele acesteia pe net). Cei 40 de ani ai rătăcirii prin deşert s-au scurs şi în cazul terapiei homosexualităţii. Dacă bisericile vreau să şi-i asume în lipsa validării ştiinţifice sunt libere s-o facă şi, alături de exorcişti, o să aibă şi specialişti în tratarea homosexualităţii.

Dore cu titlu de nedumeriri personale: Bisericile ortodoxe nu mai neagă ereticilor posibilitatea de a face minuni şi nu mai pune rezultatele lor pe seama puterilor diavoleşti?