[sicsic]

În prealabil postat de sicsic

Numai cine nu vrea să vadă realitatea, cine mai crede în teorii conspiraţioniste (conform cu care imensa majoritate a psihologilor, psihiatrilor pediatrilor etc. ar fi intimidată de către activiştii gay pentru ca să le susţină punctele de vedere)

Cred că vorbim de lucruri distincte. Una este “lobbyul homosexualilor” şi alta este comunitatea ştiinţifică şi profesională sau pur şi simplu un segment important din populaţie, mai ales din cea instruită. Ultimele includ mult mai mult decât “lobbyul homosexualilor”, în ele intrând practic toţi cei care, ca şi mine, sunt convinşi că toţi oamenii sunt egali şi că drepturile civile ale homosexualilor nu pot fi negate la infinit, că homofobia este intolerabilă chiar dacă ea este argumentată prin libertatea de conştiinţă sau de expresie (la fel cum intolerabil este antisemitismul, rasismul etc.), că discriminarea homosexualilor trebuie sancţionată, că minciunile şi dezinformările în legătură cu homosexualitatea (între ele fiind şi terapia de conversie) trebuie să primească prompt răspunsuri adecvate etc. Această comunitate este cu adevărat importantă, atât numeric cât şi, mai ales, calitativ.

Este cu totul lipsit de temei să pui pe seama “terorismului grupusculelor homosexuale” reacţia de respingere a oricărei atitudini negative la adresa homosexualilor pe care o manifestă o parte semnificativă a societăţii. Homosexualii sunt distribuiţi proporţional în toate mediile şi ei nu pot constitui mai mult de 2-6% cât au în ansamblul societăţii. Ori, aceşti 2-6 % dintre medici, psihologi, psihiatrii etc. nu pot impune celorlalţi 94-98% o anumită conduită. Ţine, cum spuneam, de domeniul teoriilor conspiraţioniste susţinerea contrarie.

Din 1974 încoace, când s-a supus unui referendum printre totalitatea membrilor Asociaţiei Psihologilor Americani (APA) rezoluţia din 1973 a conducerii APA care elimina homosexualitatea dintre bolile psihice, nu s-au adus nici un fel de argumente noi pentru care această decizie ar trebui să fie revizuită. Asta nu-i împiedică pe unii să scrie că homosexualitatea este o boală sau o tulburare. Unele din argumentele vechi (aproape toate de sorginte psihanalitică), cu diferenţe doar de verbaj şi nu de esenţă, care prin etiologia pretinsă încadrează homosexualitatatea printre boli, s-au reiterat mereu de către pretinşii vindecători ai homosexualităţii şi pe aceste etiologii se bazează pretenţiile lor. Ele au fost respinse încă dinainte de 1973 iar reiterarea lor nu poate modifica lucrurlile.

Definiţia bolilor psihice respinge de plano orice tentativă de a menţine homosexualitatea printre ele. Această definiţie, adoptată odată cu scoaterea homosexualităţii dintre bolile psihice, nu a fost niciciodată contestată de către susţinătorii tezei că homosexualitatea este o boală. De aceea ei au încercat şi încearcă încă, cu disperare, să facă dovada că homosexualitatea este asociată cu diverse manifestări patologice.

În prealabil postat de sicsic

Biserica Catolică nu a căzut în capcana bisericilor neo-protestante nord-americane şi recunoaşte caractereul înăscut, definitiv şi incurabil al homosexualităţii.

Dacă nu vă satisfac textele oficiale ale Bisericii Catolice nu-i treaba mea. Nu ştiu de unde aveţi traista cu poveşti dar simpla contestare, cu vădită iritare pentru că nu aveţi argumente, nu-şi are rostul. Acuzaţii de manipulare, de sub pana cuiva care chiar asta face în timp ce scrie, nu sunt onorante.

Vă recomand să citiţi “Congregaţia pentru doctrina credinţei - Persona humana. Declaraţie privind anumite aspecte asupra eticii sexuale, 1975. Vedeţi capitolul VIII. Dacă este cazul vă traduc.

De asemenea vă recomand să citiţi Catehismul Bisericii Catolice, 1994. Vedeţi art. 2358.

În prealabil postat de sicsic

Conduita recomandată de către Biserica Catolică este abstinenţa perpetuă, de-a lungul întregii vieţi. Pentru ea este uşor să recomande abstinenţa pentru că o impune şi preoţilor săi. În ce măsură este respectată această prescriere chiar şi de către preoţi se cunoaşte.

Probabil că aşa este, foarte puţini preoti catolici apostaziază în această perioadă. Mulţi au apostaziat dintre greco-catolici, desigur, din punctul de vedere al catolicilor, atunci când au trecut la ortodoxie, în anii care au urmat ajungerii comuniştilor la putere. Din punctul de vedere al ortodoşilor a fost apostaziere trecerea unor preoţi ortodocşi la religia catolică, sub forma greco-catolică, petrecută după Revoluţie. Prea se aruncă vorbe şi acuze de apostazie, dinspre credincioşi, cler, monahi. Este plin internetul, inclusiv forumul acesta, de astfel de lucruri. Nu discutăm însă despre apostazie aici, asta dacă nu cumva n-oi şti eu ce este apostazia (renunţare formală la o religie).

Căderea în păcatul desfrânării nu este apostazie chiar dacă este săvârşită de către un preot. Cât priveşte păcatul desfrânării, arareori este cunoscut de către alţii decât făptuitori şi duhovnicii lor. N-am auzit de vreun preot că ar fi strigat în gura mare că s-a desfrânat. Prezumţia de nevinovăţie există şi în cazul celor 50 preoţi catolici pe care îi cunoaşteţi.

Dovezi ale desfrânării unor preoţi catolici, căci despre ei vorbeam, au fost prezentate de alţii şi ele nu sunt deloc puţine. La unele din ele face referire şi Richard Fitzgibbons în scrisoarea către episcopi.

În prealabil postat de sicsic

De altfel, tacit, ea recunoaşte cel puţin parţial lipsa de realism atunci când recomandă pastorilor să fie înţelegători faţă de homosexualii care greşesc.

Deturnaţi sensul celor spuse de mine. Mă refeream, în concret, la textul din Persona Humana, cap. VIII.

În domeniul pastoral, homosexualii trebuie să fie cu siguranță trataţi cu înțelegere și susținuţi în speranța de a depăși dificultățile lor personale și incapacitatea lor de a se potrivi în societate. Vinovăția lor va fi judecată cu prudență.

Pentru ca să nu fie urmă de îndoială precizez că vinovăţia la care se referă textul citat este cea de a săvârşi acte homosexuale pentru că în privinţa atracţiei homosexuale nici nu se poate discuta despre vinovăţie.

În prealabil postat de sicsic

Bisericile ortodoxe, spre deosebire de cea catolică, mai realiste, nu numai că nu impun celibatul preoţilor ci, dimpotrivă, hirotonesc preoţii abia după ce se căsătoresc. Pentru a feri călugării şi călugăriţele de ispite sunt separaţi, adeseori semi-izolaţi de lume etc.

Constat că impunerea căsătoriei preoţilor înainte de hirotonire este eludată de răspuns. Şi eludarea este un răspuns.

Care cauze mai importante ar fi pentru separarea pe sexe a călugărilor şi călugăriţelor? Oricât mi-am chinuit mintea pentru a găsi alte argumente nu am reuşit să găsesc.

În ceea ce priveşte semi-izolarea călugărilor, desigur, se poate discuta şi se pot aduce şi alte argumente pentru ea. Cel pe care l-am invocat, ferirea de ispite, rămâne însă în prim plan.

În prealabil postat de sicsic

Este oare realistă impunerea abstinenţei în cazul homosexualilor, când ei nu beneficiază de condiţiile privilegiate, din acest punct de vedere, pe care le au monahii ci trăiesc între oameni şi ispitele sunt la tot pasul

Apreciez răspunsul de aici drept o eschivare, prin malformarea problemei. Bisericile nu impun heterosexualilor abstinenţă de-a lungul întregii vieţi aşa cum le impun homosexualilor. În asta constă diferenţa. Simularea că nu se înţelege diferenţa este o eschivare care vorbeşte de la sine.

Monahii şi, la catolici, preoţii aleg ei calea abstinenţei, urmându-şi vocaţia, nu le-o impune nimeni. Nu oricine are vocaţia celibatului. Restul heterosexualilor au deschisă calea căsătoriei. Dacă refuză să se căsătorească o fac pentru că, în esenţă, aşa aleg ei.

Invocatele reclame ating, în egală măsură, atât pe heterosexuali cât şi pe homosexuli. A vorbi însă de reclame în acest contex apreciez că este un mod de a deturna atenţia de la realele ispite pe care le întâlneşte fiecare.