[cezar_ioan]

Ce ne-am face, Sophia, fără copii şi fără tineri? Şi ce s-ar face ei fără adulţi şi fără bătrâni?
Nu vezi că aşa a rânduit Dumnezeu lumea, cu trepte ale vârstelor, cu experienţe şi schimbări, cu unele ciocniri şi confruntări? Iar viaţa curge înainte, prin fiecare şi prin toţi...

Tinerii ne servesc în multe chipuri, mai întâi ca oglindă a propriei noastre deveniri, oglindă pe care nu o aveam atunci, la vârsta lor. Ne înţelegem mai bine prin ei, uneori cu duioşie, alteori cu regret amar sau cu groază, de-a binelea...

Problema nu e să îl luăm la socoteală pe tânăr şi să îl întrebăm de ce e tânăr şi de ce se poartă şi gândeşte ca un tânăr. Ci să folosim prilejul ca să dăruim ceva, dacă am agonisit cumva. Şi să ne îmbogăţim perspectiva asupra propriei vieţi.

Poate că ne-au rămas multe dileme dezlegate, poate am fost laşi de multe ori şi nu am optat, nu am ales. Au rămas în noi întrebări şi ne-răspunsuri. Cearta din noi înşine, c-o fi aia, ba mai bine o fi asta, s-a ţinut de noi ca râia şi a crescut şi iată, astăzi se aude hăt-departe...
Conflictele dinlăuntru (nonrăspunsul nostru la dilemele centrale ale fiecărei etape a vieţii) se exprimă în conflictele dinafară.

Poate că tinereţea noastră cu ne-alegeri se răzbună azi, punîndu-ne la harţă cu tinerii. Poate că alegerile noastre de ieri sunt în răspăr cu alegerile tinerilor de azi.

Nu suntem atât de diferiţi între noi precum pare la prima vedere! Dimpotrivă, aceeaşi omenitate se oglindeşte în nesfârşite forme... Şi se ia la gâlceavă cu ea însăşi, vai, peste timp!
Măcar de ar ieşi ceva bun de aici, Doamne ajută!